Pledoarie pentru Ion Bledea

1
41

Luna trecută, a avut loc lansarea excelentului album aniversar ION BLEDEA – SCULPTORUL NORDULUI, coordonat de Ioan Mariș, conținând fotografii ale celor mai valoroase și reprezentative lucrări artistice ale sculptorului în lemn precum și texte biografice și de prezentare.
Cu acest prilej, au fost expuse, în frumoasa grădină a artistului, numeroase sculpturi din lemn de tei, paltin, stejar, lucrate în stiluri artistice de artă tradițională modernă și chiar ultramodernă, cu teme și mesaje foarte variate, dar cu priorități îndreptate către activită­țile omului. Au participat personalități, oameni de artă și cultură, membrii ai familiei sculptorului, admiratori. Eu îl apreciez foarte mult pe sculptorul Ion Bledea. Sculptorul Nordului, Ion Bledea, a obținut premii la numeroase tabere și concursuri, unde a dus renumele Maramureșului. În anul 1983, a apărut o carte-album intitulată „Maramureșul – Țară a lemnului”, autor F. Nistor, cuvânt înainte de acad. Mihai Pop. Amplasarea unei sculpturi de lemn, creație a sculptorului Ion Bledea, într-un loc central și de cinste al municipiului Sighetu Marmației ar îmbogăți imaginea locuitorilor și vizitatorilor privind specificul Sighetului!
ing. Gheorghe IANCU

1 COMENTARIU

  1. De ce se face o astfel de publicitate, spre a convinge primaria Sighet sa cumpere lucrari ale acestui asa-zis sculptor in lemn? Cine ce are de castigat de aici? Individul nu este un creator, ci un mimetic care a copiat de la altii, iar ca pregatire intelectuala nu a terminat nici macar liceul la seral.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.