Proverbele și relația etic-estetic la nivelul culturii tradiționale

0
685

Se spune că, dacă cineva vrea să cunoască un popor, trebuie să-i studieze proverbele, pentru că ele îi conturează în mod exemplar fizionomia spirituală. Proverbele dezvăluie mentalitatea poporului român, modul său de a gândi și de a simți, umanismul și omenia, idealul său etic și estetic.
Țăranii români, de la mic la mare, știu ce e bine și ce e rău. Tablele lor de valori sunt cuprinse în proverbe, în datinile, în doctrina strămoșilor și în filozofia naturalității. Ei, țăranii, au legi nescrise de la care nu se abat.
Proverbele sunt o sinteză a înțelepciunii oamenilor din popor, a experienței lor de viață. Aceste creații minunate dau tinerilor în special răspunsuri la întrebările despre viață, așa încât lipsa școlii să nu ducă la lipsa calității de oameni a acestora. Ele sunt prezente pe buzele oamenilor, în vorbirea lor zilnică, ori de câte ori se ivește prilejul de a da o povață sau de a lua peste picior vreun tânăr neinițiat, sau vreunul cu un defect ușor de observat, spre hazul celor de față și spre învățătura celui în cauză.
Idealul etic și estetic al poporului nostru, cu multiplele lui coordonate și nuanțe filozofice, pare a se fi exprimat și concentrat și el în proverbele românești în noțiunea de Omenie, care definește forma cea mai specifică și cea mai statornică a umanismului nostru. La români Omenia este un principiu etic fundamental, dar și un mod propriu de a aprecia și de a interpreta valorile umane.
Omenia se răsfrânge în modul de a fi și de a gândi al poporului nostru, își lasă amprenta în toată creația sa materială și spirituală, de la prispa primitoare a caselor ro­mâ­nești, la portul sobru și decent al oamenilor, la echilibrul vieții de zi cu zi, la comportamentul aces­tora, la raporturile nea­mului nostru cu alte popoare, la idealul său etic și estetic surprins în proverbele sale.
Omul caracterizat de omenie este patriot, muncitor, drept. El are simțul acut al eticii și echității, cultivă cu înțelepciune virtuțile și luptă împotriva viciilor cu hotărâre. După ceea ce exprimă proverbele, omul cu sufletul strâmb nu poate fi îndreptat ușor. Dar totul depinde în primul rând de omul însuși, iar poporul nostru crede cu tărie în educabilitatea omului, în capacitatea sa de a se perfecționa până la atingerea unui înalt ideal etic. Una dintre marile funcții instructiv-educative ale proverbelor este chiar aceasta.
În ceea ce privește idealul estetic, conceptul ori­ginal al frumuseții ome­nești trebuie să se fi legat în general de impresia de vitalitate și de forță din care a păstrat cea mai mare parte până în timpuri de înaltă cultură. Aici un puternic sentiment vital își spune cuvântul pretutindeni, chiar acolo unde acesta nu mai este condiționat din punct de vedere sexual. Doar încet se ajunge la desprinderea sentimentului estetic al formei și mișcării de sentimentul natural al vieții și de opoziția sexelor. Se trezește înțelegerea frumuseții spirituale pentru figura omului în vârstă, cu „zbârcituri”, ca limbaj al sorții sale. În chipul bărbătesc au descoperit-o cei vechi, iar în figura femeii au atins-o timpurile mai noi.
Poporul nostru crede cu sinceritate că înfățișarea omului este o oglindă a sufletului și de aceea privește cu dezgust în proverbele sale la cel murdar, la cel îmbrăcat indecent, care îi apare comic „ca o brezaie” sau „bătut de toți sfinții”. Într-un spirit sănătos al tradiției, el respectă barba și pletele cărunte ale celor bătrâni și se arată indispus la îmbătrânirea prea devreme a tinerilor.
Distanța de la bun la frumos este foarte mică, sau Binele este cauza Frumosului. În cuvintele proverbului „Ceea ce începe bine sfârșește frumos” așadar, eticul și esteticul se întrepătrund atât de bine, încât ajung chiar să se suprapună în mentalitatea țărănească, lucru pe care îl afirmă și proverbul „Ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.”.
Nu putem afirma însă că în mentalitatea tradițională nu se poate pune o graniță între Bine și Frumos, pentru că există proverbe care fac distincția clară între aceste două noțiuni, cel mai reprezentativ fiind în acest sens „Nu tot ce-i mândru-i și bun., proverb care, alături de altele precum: „Să sii mare nu-i mirare,/să sii om îi lucru mare.”, „’Nalt ca bradul și prost ca gardul”, „Din­afară măr frumos și-năuntru găunos”, „După poamă se cunoaște pomul și după faptă omul”, „Nimenea nu întreabă de casa frumosului, ci de casa vrednicului.” sau „Ce folos că ești frumos dacă ești căpățânos?”, afirmă superioritatea absolută a eticului asupra esteticului, cel din urmă fiind nu numai mai puțin prețios, ci și mai puțin durabil, căci un alt proverb ne spune: „Frumusețea se-ofilește și înțelepciunea crește.”
Proverbele funcționează ca reglatoare de comportamente, întărindu-le prin aprecieri pozitive pe cele exemplare sau, dimpotrivă, descurajând prin aprecieri negative comportamentele deviate. În proverbe se găsesc, precum într-o Biblie, răspunsuri la toate întrebările posibile despre viață, iar cine știe să le aprecieze și să le urmeze învățătura are o viață „frumoasă” atât în fața oamenilor, cât și în fața lui Dumnezeu.
Lucia Ileana POP

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.