Un text de luat în seamă

0
163

Nu este nici un secret că, adeseori, politica vecinilor de la Apus practică metoda bățului prin gard. Politicienii maghiari de la Budapesta fac, periodic, vizite în Transilvania și își spun crezul. Care se referă la autonomie, la Ținutul Secuiesc, la învățământul minorită­ții maghiare. Unii spun că este o afacere electorală, atât pentru UDMR, cât și pentru Budapesta, alții asimilează atitudinea cu un trecut istoric. Unele expresii sunt total nepotrivite pentru contextul nostru european. Replicile românești au fost timide ori au lipsit. Spiritele se aprind în preajma alegerilor. Recent, când premierul Viktor Orban, aflat în preajma realegerii în fruntea partidului său, nu a uitat să amintească de autonomia Transilvaniei. Apoi manifestările unor lideri maghiari din România, cu drapele, cu scandalul unui cimitir, cu spânzurarea păpușii care-l închipuia pe Avram Iancu, propunerea lui Toro Tibor, președintele Partidului Maghiar din Transilvania, ca România să revină la cele trei principate, și multe altele, sporesc tensiunea în societate. Așteptam un intelectual maghiar să facă o analiză lucidă a acestor aspecte. Și l-am găsit. Se numește T. Szabo Csaba, este istoric, asistent universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care publică în „Dilema veche” un text de luat în seamă pentru rigoarea observațiilor, echilibrul analizei, detașarea de zbuciumul politic, cu vocația unui dialog intercultural și interetnic.
De vreo zece ani publică articole în diferite reviste maghiare din Ardeal, despre patrimoniul cultural și arheologic din România. Se autodefinește ca fiind un fel de Cătălin Pavel, în variantă maghiară. Se mai dedă la teme politice, la probleme sociale, identitare din țară. Textul care mi-a reținut atenția a fost refuzat de o revistă maghiară, unde era colaborator, deoarece “nu era în acord cu politica internă a revistei online.” Autorul nostru spune că revista are un filtru politic asumat, refuzând texte care exprimă opinii diferite. Articolul maghiar a fost publicat ulterior în Slovacia. Și apoi în limba română. Ce spune autorul nostru? Păcat că nu pot pune în armonie, din rațiuni de spațiu, toate ideile, din articol, care mi-au reținut atenția.
Textul a fost declanșat de afirmația făcută, la Târgu Mureș, de un candidat la președinție, conform căreia România ar trebui să iasă din logica discursurilor și categoriilor etnice și să se concentreze pe nevoile esențiale, comune cetățenilor, fie ei maghiari sau români. UDMR a subliniat că problema etnică nu trebuie depășită, ci soluționată. Aici s-au întâlnit două viziuni ideologice interesante, pe care autorul le analizează. Le face cu curaj într-un context electoral. Spune domnul T. Szabo Csaba că „politica statului român față de minorități nu este cea mai rea din Europa, iar cetățenii de limbă română subliniază frecvent acest lucru.” Apoi constată că „românii pe de o parte datorită contextului istoric, pe de altă parte datorită diasporei de cinci milioane de cetățeni, sunt mai mobili și mai umblați prin lume decât maghiarii din Transilvania”.
De aceea mai mulți români au trăit peste hotare și au experimentat diversitatea etnică, culturală și lingvistică, în comparație cu maghiarii transilvăneni. Evocă apoi viziunea lui Karoly Kos, “care a pledat pentru o identitate transilvăneană, un spațiu politic și cultural independent de Budapesta. Am devenit dependenți de Budapesta, de acolo vin banii, ideologia, modelele de implicare politică – practic tot ce determină viața maghiarilor din Transilvania”, afirmă autorul. Deplânge lipsa de apropiere între București și Budapesta. Unde sunt ședințele comune ale celor două guverne? Această inițiativă a încetat în anul 2010. Sunt pe cale de dispariție lucrările Comitetului istoric mixt româno-maghiar, care încep să fie înlocuite, în ambele țări, „de o viziune istorică funestă și de o istoriografie aservită politic”.
Șefii de stat ai celor două țări nu s-au mai întâlnit oficial de zece ani. Politica etnică a UDMR pare învechită. Care ar putea fi soluția? Autorul afirmă că lumea e mai cuprinzătoare și nu constă doar în două entități. La nivelul politicii naționale, România și Ungaria ar trebui să tindă spre o relație de prietenie. După 100 de ani, în anul 2020, ar fi timpul pentru o astfel de schimbare de paradigmă.
O afirmație de luat în seamă: există mai multe elemente care leagă Budapesta și Bucureștiul decât cele care le despart: ambele state sunt membre UE și NATO, în ambele conviețuiesc maghiari și români, ne leagă istoria, tradițiile etnografice, viața muzicală și sportivă. Și autorul nostru evocă modelul franco-german, sugerat și de mine, în multe rânduri, pentru vecinii care suntem. Prin cunoaștere ne-am însuși toleranța. Aceste idei curajoase nu neagă realitatea Transilvaniei. Este nevoie de o voce puternică comună româno-maghiară. O așteptăm!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.