Toamnă romantică la CASPEV

0
56

În cadrul activităților artistice din luna pensionarilor, a avut loc un concurs de romanţe, la care s-au înscris 8 concurenți. Juriul a fost alcătuit din Clara Săcălean – profesoară de canto, Elena Mihaela Bob – dirijoarea corului „ARMONIA” şi prof. de canto şi Titi Petruţiu – fost director, timp de 20 de ani, a Şcolii Populare de Artă.
Ştefan Lupşa i-a felicitat pe concurenţi şi după deliberare s-au acordat premiile: I – Ruszinsky Aurelia, II – Țincaș Vasile, III – Trănișan Dorina.
S-au acordat menţiuni şi diplome pentru: Andreicuţ Florica Leş, Anuţa Dochiţa Ana, Găinariu Viorica şi Gulyas Elisabeta.
Din programul prezentat de Cavaşi Florica, în afara concursului, dar cu talent, au interpretat romanţe în duet Ismail Emilia şi Dragoş Mircea, la vioară profesorul Herki Iosif, iar Sabău Mariana a recitat o poezie amintind de anotimpul în care suntem.
Din rândul spectatorilor a recitat din compoziţii proprii prof. Criste Axente. Întregul spectacol numit „Toamnă Romantică 2019” a fost susţinut şi de către corul „CRIZANTEME” – dirijor Rodica Bănescu Fage, care a menţionat crizantema drept o floare de toamnă.

Viorica Găinariu Tazlău

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.