Fermieri maramureşeni, controlaţi de APIA

0
59

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Maramureş (APIA) a finalizat verificările la fermierii selectaţi pentru această procedură. Agricultorii găsiţi în neregulă riscă să fie excluşi de la plata subvenţiilor în următorii cinci ani. În acest an, au fost fost selectaţi la control pe teren 5.380 fermieri, dintr-un total de 33.830 fermieri care au depus cereri de plată în campania 2019.
Din totalul acestora, 1.129 fermieri au fost eşantionaţi pentru controlul clasic, fermieri care au fost verificaţi 100% pe teren, din care, pe scopuri de control: 83 fermieri cu scop de control pentru ecocondiţionalitate; 5 fermieri care au accesat Măsura 11 – Agricultura ecologică; 49 fermieri cu scop control – Măsura 10 Agromediu şi climă; 510 fermieri măsura 13 – Zone cu constrângeri naturale sau specifice; 127 fermieri – SMR1; 36 fermieri cu scop tânăr fermier; 319 fermieri cu cartonaş galben. Alţi 4.236 fermieri au fost selectaţi pentru controlul prin Teledetecţie. Pe lângă controalele mai sus menţionate, Serviciul Con­trol pe Teren a mai desfăşurat următoarele activităţi: identificarea culturilor pentru fotointerpretarea imaginilor satelitare şi reconfigurarea a 399 blocuri fizice pe baza observaţiilor făcute de fermieri la depunerea cererilor unice de plată.
Potrivit informațiilor transmise de APIA, aceste ferme au fost selectate cumulativ, atât în baza unor factori de risc (mărimea subvenției cerute, mărimea suprafeței agricole, tipul de cultură etc.), cât și în baza unui proces de selecție aleator sau manual.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.