Festivalul toamnei la Seini

0
228

Ca într-un vis frumos din lumea copilăriei, Zâna Toamnei a întins mâna spre Seini, spre prinții și prințesele Grădiniței cu Program Prelungit, chemându-i să danseze în hora bucuriei.
Festivalul Toamnei, ediția I, este o minunată idee a educatoarelor, care împreună cu părinții au adus o imensă bucurie, total inedită, copiilor grădiniței. Curtea ei s-a colorat cu tot ceea ce înseamnă decorul toamnei, bogăția ei, dar mai ales cu imensa bucurie pentru sufletul copiilor. Răsplata a fost pe măsură: mult zâmbet, dans, veselie și fericire. Orașul a avut parte de cele mai frumoase standuri din istoria sa contemporană. Toți cei prezenți s-au delectat cu balmoş, prăjituri cu fructele seinene, must, compoturi, siropuri naturale, legume, gemuri, dulceață, salată de vinete, zacuscă, fructe aromate de sezon, superbe aranjamente florale și multe alte produse. Primarul orașului, Gabriela Tulbure, a fost alături de inspectorul general adjunct Mihai Pop de la IȘJ MM, directoarele Doina Pop și Beata Kolcsey, în dorința proiectului de a fi împreună, acest lucru fiind chiar intenția tinerei educatoare Adinei Lenghel. Pentru că ea a avut ideea, entuziasmul vârstei și dorința faptei bune de a fi împreună cu copilul, părintele, administrația locală, managerii școlii seinene, într-un anotimp al culorii. „Vreau din tot sufletul să felicit doamnele educatoare, părinții, pe toți cei care au oferit o fărâmă de suflet într-o zi superbă de toamnă seineană, dăruind atâta bucurie copiilor noștri. Această zi nu trebuie uitată. Ea trebuie să fie un început”, ne-a mărturisit edilul orașului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.