În Sighetu Marmației, un tânăr și-a pierdut viața

0
43

– ambii șoferi, tineri, aveau permisul suspendat • cel care a supraviețuit se afla sub influența alcoolului –

Investigațiile efectuate de polițiști au relevat că, sâmbătă dimineața, un tânăr, de 22 de ani, din comuna Sarasău, care conducea pe strada Făget, din Sighetu Marmației, într-o curbă la dreapta a încălcat marcajul continuu și a intrat în depășirea unui autoturism, condus de un alt tânăr, de 24 de ani, din localitate.
Întrucât nu a păstrat distanța laterală suficientă, cele două autoturisme au intrat în coliziune.
După impact, autoturismul condus de tânărul din Sarasău a pătruns pe sensul opus, a lovit balustrada de protecție a unui pod, a fost proiectat în poarta de acces a unui imobil, a distrus conducta de gaz și stâlpul de susținere a rețelei electrice, după care s-a răsturnat pe plafon. Tânărul de la volan a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Celălalt autoturism a derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp al rețelei electrice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi tineri implicați în accident aveau dreptul de a conduce suspendat.
S-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările.

În Viile Apei • Coliziune între un tractor și un autoturism

Sâmbătă seara, după ora 20.30, a avut loc un accident rutier în Viile Apei, între un autoturism și un tractor. Au rezultat 3 victime, una dintre ele fiind în stare de inconștiență.
Sosite la fața locului, echipajele EPA, TIM și SAJ Seini au găsit două victime cu contuzii, una cu suspiciune de fractură de tibie, care a fost transportată la UPU Baia Mare pentru consult, investigații și tratament de specialitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.