Artist fotograf din Maramureș, premiat la Cluj

0
83

Cea de-a XVI-a ediție a Concursului național “Fotografia-document etnografic” și-a de­semnat câștigătorii.
Trofeul „Carol Popp de Szathmáry”, secțiunea alb-negru i-a revenit artistei fotograf, Adela Lia Rusu (Oradea), pentru lucrările Brânză la uscat și Hai noroc. Printre premianți se numără și o maramureșeancă: Mariana Scubli din Sighetu Marmației. Ea a obținut premiul Asociației ArtImage pentru lucrarea “Bici” și premiul “Gianluca Montovani” pentru Portret pentru lucrarea “Jale”. Imaginile alb-negru și color, realizate de peste 40 de artiști fotografi din țară și străinătate în cadrul Concursului național „Fotografia – document etnografic”, ediția a XVI-a, pot fi admirate într-o expoziție deschisă la Cluj-Napoca. Cele peste 150 de fotografii etnografice, care surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de români, maghiari, romi, ucraineni, secui, ceangăi și sași din România sunt expuse la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până în 3 noiembrie. Evenimentul este derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.