Sistemul de Business KAIZEN

0
80

Marți, 29 octombrie, dr. ing. Julien Bratu, Country Manager al Institutului Kaizen România, lansează invitația pentru două evenimente: prezentarea Sistemului de Business KAIZEN și lansarea cărții „Management prin Armonie – Învățând de la natură”.
Primul eveniment va avea loc între orele 10-12, la Hotelul Mara, din Baia Mare, B-dul Unirii nr. 11, și se adresează top managementului marilor companii maramureșene.
Scopul întâlnirii este de a promova Cultura îmbunătățirii continue prin Sistemul de Business KAIZEN, singurul sistem de management care oferă dezvoltarea culturii performanței la toate nivelurile organizației, adresându-se tuturor proceselor cheie și sistemelor care contribuie la succesul companiei.

Lansare de carte

Al doilea eveniment, lansarea cărții „Management prin Armonie – Învățând de la natură”, va avea loc începând cu ora 16, la Centrul Universitar Nord Baia Mare, str. Victor Babeș 62A, Aula Magna.
Cartea aduce o nouă abordare asupra managementului, respectiv Managementul prin Armonie, poate fi considerată și un ghid practic care oferă metode pentru a găsi sensul și calea durabilă spre fericire, prin cunoașterea, înțelegerea și practica armoniei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.