Pe drumul laptelui de la producător la consumator

0
76

Recent, am însoțit cisterna, cu o capacitate de 3.000 de litri, destinată colectării și transportului laptelui, proprietatea SC Multi Lact Maramureș, condusă, de aproape 20 de ani, de către Octavian Țura, un conducător auto cu o vechime de 45 de ani.
Am pornit pe „calea laptelui”, chiar sub Masivul „Șatra lui Pintea”, din centrul comunei Cupșeni, unde responsabilă este Ortenzia Băbuț. De aici s-au colectat 1.380 litri de lapte. Marin Filip din localitate, are 10 vaci, de la care predă 80-100 de litri zilnic. De la al doilea punct din Cupșeni, responsabilă Aurelia Filip, s-au încărcat 230 litri de lapte.
Poposim apoi în satul Costeni, unde responsabilă este Veronica Nodiș, de la care am aflat că, aici se află foarte mulți gospodari, care cresc vaci de rasă. De aici, într-o zi s-au colectat peste 1.300 litri, iar în alta 657 litri.
Vasile Hereș, deține 20 de vaci cu lapte și predă zilnic 140-200 litri. La un alt punct de colectare din Costeni, responsabilă Raveca Nodiș, s-au încărcat 537 de litri, iar media zilnică este de 600 litri.
Din Târgu Lăpuș s-au predat alți 340 litri de lapte. În satul Borcut, unde responsabil este Nicolae Man, s-au predat 420 litri de lapte, iar într-o săptămână de aici se iau cca. 2.700 de litri.

Directorul Marius Pop, ing. Iepan (dreapta) şi laboranta Glodan
Directorul Marius Pop, ing. Iepan (dreapta) şi laboranta Glodan

În Inău, responsabila punctului de colectare Zamfira Horvath, s-au încărcat 472 litri. Ana Thira deține 11 vaci și aduce, zilnic, la acest punct peste 100 litri de lapte.
Ajunși la Baia Mare, Tavi a intrat cu cisterna la SC Multi Lact, pentru a deversa laptele.
Marius Pop, directorul fabricii de procesare, și ing. Denisa Iepan, ing. șef, au precizat că societatea „colectează laptele pentru procesare din zece centre autorizate, două asociații de proprietari agricoli și 25 de fermieri. 11.000-12.000 litri de lapte intră în fiecare zi pe poarta fabricii. Zonele de colectare sunt: Țara Lăpușului – 5 centre autorizate și 8 fermieri, Țara Codrului – 3 centre autorizate, 2 asociații și 3 fermieri. Transportul laptelui se face cu 5 cisterne, cu o capacitate între 2.000 și 3.000 l fiecare. În perioada ianuarie – septembrie 2019 s-au colectat 3 milioane litri de lapte de vacă”.
Produsele obținute în urma procesării laptelui sunt: cașcaval Dalia, telemea, smântână, brânză la burduf, brânză proaspătă de vacă și lapte pentru consum, care se distribuie în magazine de specialitate, spitale, școli, grădinițe, cantine, restaurante etc, în județele Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Vîlcea și în București.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.