Turist ceh salvat dintr-o prăpastie

0
37

Sâmbătă, un grup de turiști cehi se plimba cu ATV-urile pe trasee de munte off road. Unul a căzut într-o prăpastie adâncă de circa 60 de metri, iar colegii lui au anunțat Salvamont Maramureș, precizând că a suferit grave leziuni la cap.
Ținând cont de aceste informații, s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD și aducerea unor vânători, deoarece în zona respectivă sunt animale sălbatice periculoase.
Echipele Salvamont au ajuns în zona accidentului, unde s-au întâlnit cu echipajul medical venit cu elicopterul SMURD. Din cauza întunericului dens, elicopterul a trebuit să se retragă.
Salvamontiștii au ajuns la turist, care avea traumatisme multiple la nivel cranian și toracal, i-au acordat primul ajutor, l-au stabilizat și l-au pregătit pentru ridicare. În final, după miezul nopții, jurul orei 01, victima a fost transportată, cu o targă specială, la ambulanță, și apoi spre Spitalul Județean Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.