Corespondență din Italia de la Julia-Sandra Vîrsta • CALABRIA – terra magică între cer și mare

0
93

„Calabria pare a fi fost creată de un Dumnezeu capricios, care, după ce a creat diverse lumi, s-a amuzat să le amestece între ele.”
Guido Piovese

Așteptam de ani de zile să vizitez regiunea Calabria, dar nu s-a ivit niciodată ocazia, așa că, la invitația Camerei de Comerț din Cosenza, am acceptat cu multă curiozitate să aflu dacă chiar așa cum se spune despre Calabria: că este în mîinile mafiei calabreze „N’drangheta” și că e mai bine de stat acasă! În imaginația colectivă, Calabria este un teritoriu de vis, dar inaccesibil tocmai din acest motiv. Infirm aceste spuse și vă invit să vizităm împreună locuri de nedescris, fără turismul de masă, unde culorile și parfumurile terrei emană ceva ce ne poartă în timp, la originile noastre și ne țin departe de „lumea dezlănțuită”.
O lume de o extraordinară frumusețe, cu castele, burguri în miniatură, care apar în zare pe coline ca niște presepi răspîndiți pe piscurile muntoase, privind în jos spre valurile zgomotoase care se izbesc de temelia rocilor, sanctuarii, zone arheologice, rîuri, lacuri, dar mai ales marea de o nespusă frumusețe! Calabria este încinsă ca într-o îmbrățișare strînsă între două mări – Ionică și Tireniană -, între albastrul transparent și azurul profund, în care se oglindesc piscurile mai multor masive muntoase, iar cei peste 780 de km de plaje cu nisip și țărmuri sălbatice aduc acestor ținuturi faima de „Paradis terestru”.

Sila – muntele blînd al Calabriei

Abatia San Giovanni in Fiore
Abatia San Giovanni in Fiore

Vizita noastră începe cu Masivul Pollino și Parcul Național del Pollino, Platoul Silei, cu lacurile Cecita, Ampollino și Arvocare, i-au dat denumirea de „gran bosco d’Italia” (marea pădure a Italiei).
Sila este un platou muntos, aflat în centrul Calabriei și în inima Mediteranei, iar grație biodiversității ei a fost inserată în rețeaua rezervațiilor biosferice MAB ale UNESCO și a aderat la Carta Europeană pentru Turismul sustenabil în ariile protejate.
Un teritoriu imens, cu splendori naturale și peisaje de invidiat, cu brazi argintii giganți și castani pătrunși de liniștea vîntului timid, care tulbură frunzele foșnind la atingerea razelor de soare răzlețe, răzbind cu greu prin acoperișul des al pinilor seculari.
Parcul Sila nu este doar un paradis pentru umanitate, ci și pentru numeroasele specii de animale sălbatice și domestice, precum rasa podolică calabreză, Presidio Slow-Food, la fel și produsele tipice calabreze: gustoasele salamuri și brînzeturi ovine și caprine,”Cipolla rossa di TropeaIGP” (ceapa roșie din Tropea); „Patata della Sila IGP” (cartoful de Sila IGP); „Limoni di Rocca Imperiale IGP”; „Liquirizia di Calabria DOP”; „Bergamoto di Reggio DOP”; „’Nduja di Spilinga” (grăsime de porc cu ardei iute concentrat) etc.

„Adevărata călătorie nu este cea în căutare de noi terre, ci de a le privi cu alți ochi…”
Marcel Proust

Moaştele lui Giaccomino da Fiore
Moaştele lui Giaccomino da Fiore

Încă din antichitate, călătoria reprezenta pentru om o metaforă a existenței, o continuă căutare de sine, o sete de inefabil și inedit, pe care o găseau nu de puține ori în peregrinajele spre locurile sacre.
Ne continuăm și noi călătoria pe drumuri șerpuitoare tipice Carpaților noștri, doar că ne aflăm la poalele Apeninilor calabrezi, în Riviera Cedrilor, pe coasta tireniană a Calabriei, pentru a vizita Sanctuarul lui San Francesco di Paola, sfîntul patron al Calabriei, un eremit născut la Paola pe 27 martie 1416 și mort la Tours, în Franța, pe 2 aprilie 1507.
Printre miracolele înfăptuite de San Francesco di Paola, amintim trecerea Strîmtorii Messina (care leagă Sicilia de Calabria) în 1464, cu o barcă cu vele, învierea mielușelului Martinello, devorat de foame de către constructorii schitului, readucerea la viață a unui pește Antonella, mîncat de aceiași muncitori, care au aruncat apoi scheletul în izvorașul numit „Cucchiara”, azi loc de pelerinaj și unde se bea apa sfințită cu puteri vindecătoare, cu un polonic. Aceste locuri sfinte întîmpină și astăzi milioane de pelegrini în căutare de sine și de miracole, iar San Francesco di Paola nu mai este doar protectorul Calabriei, ci și al creștinilor din lumea întreagă.

„În muntele Sila se percepe vocea tăcerii și a Creatorului”…
Gioacchino da Fiore

Tetragrama
Tetragrama

Drumețului îi stă bine cu drumul, așa că ne continuăm calea spre Abbazia di San Giovanni in Fiore, construită în secolul al XII-lea de abatele Gioacchino da Fiore. Teolog și gînditor calabrez, primul reformator al Ordinului Cistercian și fondator al Ordinului Florense, „profetul Duhului Sfînt”, care, după 8 secole de la moartea sa, continuă să inspire gîndirea filosofico-teologică a Occidentului. S-a născut la Celico, în Calabria, în 1135, iar la 20 ani a făcut un pelerinaj în Terra Sfîntă, unde, după spusele cronicilor epocii, în timpul șederii la Jerusalim a primit revelația dublei Legi, adică înțelegerea concordanței între Vechiul și Noul Testament, intuiție care va deveni apoi fundament și metodă a doctrinei sale exegetice.
Gioacchino se dedică scrierii Genealogia, un text scurt, însoțit de o diagramă reprezentînd arborele generațional. Prezența acestor ilustrații a constituit apoi o sursă de inspirație pentru interpreții succesivi, printre care și Dante Alighieri în Divina Commedia, care îi dedică niște versuri în Cîntul XII din Paradis (vv.139-141) și, spun unii, că toată Divina Commedia ar fi inspirată din scrierile abatelui Gioacchino da Fiore.
Cele trei opere principale ale lui Gioacchino sînt: Psalterium decem chordarum; Liber concordiae Novi ac Veteris Testamenti și Expositio in Apocalypsim, în care se reflectă intuițiile și profețiile sale. După un model trinitar, Gioacchino a divizat istoria în trei epoci fundamentale, trei vîrste care stau la baza gîndirii teologice gioachimite: Vîrsta Tatălui, corespunzătoare Vechiului Testament (Ebraismul) de la Adam la Ozia, regele Iudeii (784-746); Vîrsta Fiului, cuprinsă între venirea lui Hristos și anul 1260 (cînd s-a presupus sfîrșitul lumii), reprezentînd Noul Testament, care a conferit oamenilor rolul de fii ai lui Dumnezeu (Creștinismul); Vîrsta Duhului Sfînt a Evangheliei Eterne, care ar fi caracterizată de o perioadă în care oamenii ar intra în contact direct cu Dumnezeu, ajungînd la libertatea deplină predicată de mesajul creștin, perioadă cuprinsă între 1260 și sfîrșitul „mileniului sabatic”.
Idealul evanghelic care ar fi venit în viitor, după spusele lui Gioa­cchino, nu ar fi fost un proiect de întoarcere la origini, ci așteptarea a ceva absolut superior, o nouă lume, o nouă umanitate, o nouă Biserică și organizarea unei noi existențe spirituale, care să o întreacă pe cea a timpului prezent.

Arborele genealogic
Arborele genealogic

Cercurile trinitare în trei culori și numele lui Dumnezeu este capodopera teologiei figurale și a simbolisticii lui Gioacchino, figură care exprimă viziunea sa teologică despre istoria lumii, înțeleasă în întreaga ei totalitate și în devenirea sa progresivă ca „teofanie”, sau manifestare temporală a eternului mister Dumnezeu-Trinitate. Sugestivul tablou simbolic sintetizează cu limbajul său motivele fundamentale ale doctrinei lui Gioacchino da Fiore. O relevanță deosebită o are în figură simbolismul Tetragramei divine IEUE (sau IEVE).
Gioacchino da Fiore a murit în 1202, la Pietralata în Calabria, însă doctrinele sale au influențat toate tentativele orientate spre reînnoire spirituală.
Din cauza viziunii teologice conținute în profețiile sale și pentru criticile aduse diverselor structuri ecleziastice din programul său de reînnoire a vieții monahale, toate scrierile lui Gioacchino da Fiore au fost condamnate de către Concilium Lateranense din 1215 și nici după 800 de ani nu a fost beatificat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.