Preasfințitul Vasile, la sfințirea noii biserici din Gherla

0
33

Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, a participat sâmbătă, 26 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Dumitru, la sfințirea noii biserici greco-catolice din orașul Gherla, pusă sub ocrotirea Sfântului Iosif, logodnicul Preasfintei Fecioare Maria.
Mai întâi, s-a oficiat ceremonia sfințirii bisericii, a fost consacrat altarul, exteriorul și interiorul sfântului locaș. A urmat celebrarea Sfintei Liturghii în biserică. Predica a fost ținută de PS Vasile Bizău. Preasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea istorică a anului vizitei Sfântului Părinte, an al „bucuriei și al împlinirii”, „în care s-a împlinit ceea ce am sperat și, în același timp, s-a actualizat ceea ce au sperat ei, episcopii care și-au dat viața și libertatea pentru Biserică, pentru țară, pentru libertatea credinței și pentru aducerea aminte de Isus Cristos, care a înviat din morți”. Ierarhul din Baia Mare a atras atenția că persecuția creștinilor nu este un subiect care ține numai de trecut, ci se manifestă și astăzi în diferite forme, pentru că „este o stare permanentă a celui care crede în Cristos”. A mărturisit, totodată, că a dorit să ia parte la această consacrare de altar și pentru că la Gherla se află „un tezaur”, „cel al mormântului necunoscut al Preasfințitului Alexandru Rusu” – Fericitul episcop martir pentru credință care, între 1931-1963, a păstorit Eparhia de Maramureș, precum și mormintele „celorlalți preoți, persoane consacrate, credincioși, care au murit pentru adevăr și dreptate” în temuta închisoare a Gherlei. În încheierea evenimentului s-a făcut un schimb de daruri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.