Autoturism căutat în Cehia, depistat la frontieră

0
30

În Punctul de Trecere al Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român B.R., în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Cehia, fabricat în anul 2019.
La control, tânărul a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză, iar în urma verificărilor, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autoritățile din Cehia în aceeași zi.
Cu privire la cele constatate, șoferul a declarat că nu știa că autoturismul ar fi fost căutat de autorități.
Mijlocul de transport, în valoare de 55.000 euro, a fost indisponibilizat și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Doi cetățeni, din Algeria și Maroc, depistați în Satu Mare

Polițiștii de frontieră au depistat, în Gara CFR din Satu Mare, doi cetă­țeni străini, de sex masculin. Întrucât nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduși la sediu pentru cercetări.
În urma verificărilor, s-a constatat că cetățenii străini sunt din Algeria și Maroc, în vârstă de 35 și 23 de ani. Au declarat că intenționau să ajungă în țări din vestul Europei.
Cei doi au fost preluați de Biroul pentru Imigrări Satu Mare, iar în cauză, se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.