Un meci care trebuie câștigat • CS Minaur Baia Mare – AHCM Slobozia

0
48

Sâmbătă, 9 noiembrie, CS Minaur Baia Mare va primi vizita, de la ora 11.00, a formației AHCM Slobozia, partidă ce contează pentru etapa 10 din Liga Florilor.
Va fi a doua etapă consecutivă în fața propriilor suporteri, gruparea antrenată de Costică Buceschi având un singur scop din această confruntare, obținerea celor trei puncte. În mod normal așa ar trebui să se întâmple, băimărencele fiind peste adversare în clasament. Minaur ocupă locul 6 în acest moment (17 puncte), pe când Slobozia este la coada Ligii Florilor, pe poziția 12 (4 puncte). Niciuna dintre combatantele de mâine nu a reușit să se impună în etapa precedentă, fetele lui Buceschi au remizat cu Corona Brașov (27-27), iar Slobozia a cedat acasă cu Gloria Buzău (23-24). Minaur nu se confruntă cu probleme medicale la nivelul lotului, ca atare mizăm pe 1 solist, punctele fiind foarte importante pentru a păstra contactul cu plutonul fruntaș. Jocul dintre Minaur și Slobozia va fi condus de cuplul L. Cruceru (Mehedinți) / A. Eremia (Gorj), în timp ce observator FRH este hunedoreanul I. Vizitiu.

Programul etapei 10 (sâmbătă, 9 noiembrie)
HC Zalău – HC Dunărea Brăila, ora 11.00; CS Minaur Baia Mare – AHCM Slobozia, ora 11.00; SCM Craiova – CSU Cluj-Napoca, ora 18.00
• Sâmbătă, 4 ianuarie 2020: SCM Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea, ora 18.30, TVR HD. În devans: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM Slatina 23-22. Miercuri s-au disputat partidele: CSM Corona Brașov – CSM București 30-30; CS Rapid București – CS Măgura Cisnădie 23-28.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.