Aproape 19 milioane de români sunt înscriși pe listele de alegători

0
10

Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că, pentru alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019, numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este 18.217.156 de cetățeni.
Numărul alegătorilor care au dreptul de vot interzis este de 19.215 ce­tățeni.
Numărul de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 persoane.
În același timp, numărul total al alegătorilor români din străinătate, care au optat pentru votul prin corespondență prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 35.917, iar numărul alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare, prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, este de 33.802.
Potrivit AEP, alegătorii care au domiciliul în România și care au optat să voteze în străinătate, atât pentru votul prin corespondență, cât și pentru votul la o secție de votare, în număr de 63.362, au fost radiați din listele electorale permanente din România pentru acest scrutin.
În premieră la un scrutin prezidențial, anul acesta alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate au la dispoziție și varianta de a vota anticipat, prin corespondență, pentru această opțiune fiind înregistrați pe portalul votstrainatate.ro 41.003 cetățeni români.
18.748 secții de votare în România
În țară au fost organizate 18.748 secții de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare.
Alegătorii pot afla secția de votare la care sunt arondați accesând www.registrulelectoral.ro.
Votarea în țară are loc duminică, 10 noiembrie 2019, între orele 07-21, cu posibilitatea de prelungire până la ora 23.59, pentru alegătorii care se află în sediul secției de votare la ora 21 și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Cetățenii votează la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secție de votare din cadrul acesteia.
Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din țară, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă, formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral, să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampila cu mențiunea VOTAT, buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.