În Baia Mare • Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

0
21

Cum este să conduci în stare avansată de ebrietate? În primul rând, periculos și riscant! Alcoolul poate crea traume ireparabile în familiile participanților la trafic! A conduce înseamnă în primul rând a fi responsabil!
Cea mai recentă acțiune a polițiștilor Serviciului Rutier Maramureș a dus la identificarea unei persoane, care a urcat la volanul unui autoturism după ce a consumat o cantitate însemnată de alcool.
Este vorba despre un bărbat, de 42 de ani, oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Independenței, dinspre Baia Mare spre Tăuții Măgherăuș.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că avea o concentrație de 1.31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Reținut și cercetat pentru infracțiuni rutiere

Luni, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr care a comis infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Băimăreanul, de 30 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe B-dul București, din Baia Mare, în cadrul unei acțiuni desfășurată în noaptea de sâmbătă spre duminică de polițiștii Biroului Rutier Baia Mare.
Întrucât verificările polițiștilor au relevat că acesta nu deține permis de conducere și avea o concentrație de 0.78mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele lui a fost întocmit dosar penal.
Tânărul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

În Sarasău
12 amenzi în sumă de 3.000 lei

După ce, în weekend au aplicat mai multe sancțiuni pentru abateri de la regimul circulației pe drumurile publice, polițiștii din Sarasău au fost din nou prezenți pe principalele artere de circulație de pe raza de competență.
Luni, între orele 10-14, au fost oprite pentru verificări mai multe autoturisme, conduse pe raza localităților Tisa, Rona de Jos, Rona de Sus, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânța, Remeți.
35 de șoferi au fost verificați, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru neutilizarea centurii de siguranță. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 3.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.