Diabetul – o problemă și a familiei

0
36

Pe data de 14 noiembrie a fost Ziua Mondială a Diabetului. Potrivit sloganului de anul acesta, “Diabetul- o problemă şi a familiei”, se pune problema susținerii că familia are un rol cheie în gestionarea factorilor de risc pentru diabetul de tip 2.
“Diabetul zaharat este o problemă de sănătate publică și este nevoie de creșterea gradului de conștientizare a pacienților, dar și a familiilor lor cu privire la această afecțiune. Vom crește accesul pacienților la medicamente prin introducerea de noi molecule în listele de medicamente compensate și gratuite, dar consider că este necesară dezvoltarea programului național curativ, dar și o îmbunătățire a subprogramului de diabet de tip 2 prin care este asigurat accesul copiilor la sistemele de monitorizare continuă a glicemiei şi sistemele de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii.
Diabetul zaharat este o boală cronică, netrans­misibilă, caracterizată printr-un nivel ridicat al glicemiei în sânge, provocat de defecte în producerea şi/sau folosirea necorespunzătoare a insulinei în organism.
Alimentaţia nesănătoasă de tip fast-food, lipsa activităţilor fizice, stresul, poluarea excesivă sunt doar câteva din cauzele care astăzi au făcut ca diabetul să se răspândească.
Alimentaţia sănătoasă, mişcarea şi renunţatul la fumat sunt, potrivit medicilor, principalele metode prin care se poate preveni această afecțiune. Fructele şi legumele proaspete, alimentele bogate în vitamine şi acizi graşi Omega 3 sunt o sursă de hrană care pot reda starea de sănătate dorită, prevenind astfel afecţiuni nedorite.
Şi activitatea fizică este un factor important de prevenţie.
Conform Studiului Național privind Prevalența Diabetului, în 2017, în România erau înregistrate 1. 785. 300 cazuri de diabet la adulți cu vârsta între 20 și 79 de ani. În 2018, 860.558 de pacienți cu diabet au beneficiat de tratament în cadrul Programului Național de Diabet, iar în primul semestru al acestui an numărul acestora a fost de 821.587.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.