România a pierdut cu 5-0 meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020

0
20

România a pierdut ultimul meci din grupa de calificare la Campionatul European din 2020. Naționala noastră a cedat în fața Spaniei cu 5-0. Ibericii au câștigat Grupa F cu 26 de puncte din 30 posibile.

Selecționata pregătită de Cosmin Contra a mers la Madrid cu soarta deja jucată. Fără șanse de calificare la turneul final, România a aliniat un prim ”11” cu foarte mulți jucători tineri. Nu mai puțin de șapte fotbaliști care au făcut parte din grupul U21, care au dus naționala până în semifinale la Europeanul de tineret din acest an, au fost în echipa de start. România a început însă greu și a primit gol repede. Adversarii au deschis scorul la opt minute de la fluierul de start, prin Fabian Ruiz, după o gafă colectivă în apărarea noastră.

În minutul 33, scorul a devenit 2-0, după reușita lui Gerard Moreno, același jucător care a marcat și al treilea gol, în minutul 43. Scorul pauzei a fost stabilit în prelungiri, minutul 45+1, după autogolul fundașului central Adrian Rus. Spania nu a mai forțat în repriza a doua, dar tot și-a mai creat câteva șanse importante. A lovit de două ori bara și a marcat un gol pe final. Mikel Oyarzabal a făcut 5-0 în minutul 90+2.

Astfel, Spania a terminat Grupa F pe primul loc, cu 26 de puncte. Tot în aceeași grupă s-au mai jucat partidele Suedia – Insulele Feroe (3-0) și Malta – Norvegia (1-2).

Echipele de start:
Spania: Kepa – Carvajal, S. Ramos, I. Martinez, Gaya – F. Ruiz, S. Busquets, Saul – G. Moreno, Morata, S. Cazorla
Rezerve: De Gea, Pau Lopez, Albiol, Pau Torres, P. Alcacer, Thiago Alcantara, Sarabia, Olmo.

România: Tătărușanu – Benzar, Rus, Nedelcearu, Toșca – Băluță, R. Marin – I. Hagi, Stanciu, Fl. Coman – Pușcaș
Rezerve: Lung jr., Niță, Burcă, Alibec, Bancu, Keșeru, Mogoș, C. Deac

Clasamentul Grupei F:
1. Spania – 26 de puncte
2. Suedia – 21 de puncte
3. Norvegia – 17 puncte
4. România – 14 puncte
5. Insulele Feroe – 3 puncte
6. Malta – 3 puncte

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.