Autovehicul urmărit în Marea Britanie, identificat în Maramureș

0
36

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale maramureșeni au fost sesizați de către reprezentanții Registrului Auto Român despre faptul că un autovehicul prezentat la autentificare, de către un bărbat din Borșa, figurează în aplicațiile S.I.S. Schengen și e-ASF Vehicule Interpol, ca fiind urmărit.
Din verificări, s-a stabilit că autovehiculul a fost achiziționat din Marea Britanie de către un bărbat, care a achitat în luna august doar un avans, neefectuând ulterior și plata celorlalte rate, astfel încât în data de 22 octombrie 2019, autoritățile din Marea Britanie au dat în urmărire autovehiculul respectiv.
Autoturismul a fost identificat pe raza orașului Borșa și indisponibilizat la sediul IPJ Maramureș, până la clarificarea situației juridice.
S-au demarat procedurile de comunicare către autoritățile din Marea Britanie prin intermediul biroului SIRENE.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Percheziție domiciliară
Băimărean reținut pentru contrabandă cu țigări

Un bărbat, de 41 de ani, din Baia Mare, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
Bărbatul a fost trimis în judecată și era plasat sub control judiciar, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni asimilate contrabandei, reținându-se faptul că, în intervalul august-noiembrie 2019, a deținut în vederea comercializării stradale, împreună cu alte persoane, produse accizabile care trebuiau supuse unui regim vamal și care proveneau din contrabandă.
În urma percheziției domiciliare, efectuată luni, 18 noiembrie, au fost indisponibilizate 2.400 țigarete, în valoare de aprox. 1.400 lei.
În cauză, continuă cercetările pentru identificarea tuturor participanților la activitatea infracțională și tragerea acestora la răspundere penală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.