Capacitatea de cazare, în scădere în Maramureș!

0
45

Maramureșul e una din zonele intens promovate la nivel național. Numai că județul pare să fie în topul destinațiilor turistice doar în teorie. Datele statistice evidențiază că județul nu se află pe podium atunci când vine vorba despre numărul turiștilor care au pășit în acest spațiu. Mai mult, pentru prima dată în ultimii cinci ani, scade și numărul spațiilor de cazare turistică, ceea ce ne poate duce cu gândul la faptul că turismul nu mai e chiar așa rentabil.
Directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Maramureș a declarat că, în primele șase luni din acest an, s-a constatat o scădere a capacității de cazare. Oficialul consideră însă că această problemă e compensată de indicele de utilizare netă a capacităților de cazare: „Pentru mine reprezintă o premieră – este prima dată în ultimii cinci ani când avem o mică scădere de 1,9% față de perioada similară a anului trecut la capacitatea de cazare turistică a structurilor de primire turistică în primul semestru 2019. Această scădere este compensată cu ceilalți indicatori. În semestrul I din 2019, hotelurile au deținut cea mai mare pondere în capacitatea turistică, de 38,2% în total, fiind urmate de pensiuni agroturistice – 29,8%, pensiuni turistice – 23,2 %, hosteluri – 2 % și restul tipurilor de structuri. Indicele de utilizare netă a capacităților de cazare a fost de 18,8% per total, cu ponderi mai mari în hoteluri: 29,9 %, vile: 13,2 %, hosteluri: 30,2 %, pensiuni turistice urbane: 10,2% și moteluri: 12,8%”, a punctat Marius Pop.

Și numărul turiștilor străini scade!

Pe de altă parte, se constată o reducere și în cazul numărului străinilor care au vizitat Maramureșul. „În primele șase luni, au fost înregistrate 187.124 de înnoptări la turiștii români, respectiv 88,6% și 23.987 de înnoptări la turiștii străini, respectiv 11,4%. Comparativ cu semestrul I 2018, numărul înnoptărilor a crescut per total cu 13,6%. La turiștii români procentul s-a majorat cu 17,7%. Din păcate, la turiștii străini am avut o scădere de 10,6%”, a precizat oficialul Direcției Județene de Statistică Maramureș. Potrivit datelor naționale, cea mai mare pondere a turiștilor străini a fost reprezentată de cei din Europa. Pe județe, cele mai multe sosiri ale turiștilor s-au înregistrat în: municipiul București, Brașov, Constanța, Cluj, Mureș și Prahova, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, Maramureșul nefiind adus în discuție în acest clasament.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.