Trofeul de la “Taragotul de Aur”, în Maramureş

0
154

Marele premiu al festivalului “Taragotul de Aur”, organizat la Cluj-Napoca în memoria regretatului Dumitru Fărcaş, a ajuns la o interpetă din satul natal al artistului. Câştigătoarea trofeului este Gabriela Ardusătan.
,,Am avut bucuria de a-l cunoaște personal pe maestrul Dumitru Fărcaş. Am învăţat că un artist adevărat cântă precum trăiește și trăiește precum cântă. Acesta a fost gândul care mi-a dat puterea necesară evoluției într-un asemenea concurs, gândul că e aici, că mă ascultă și că trebuie să îi dau liniștea de a fi în continuare așa cum a fost întreaga viață: mândru de groșenii lui. Pentru acest trofeu vreau să mulțumesc din toată inima juriului, orchestrei și dumneavoastră, publicul de aici și de acasă. Un rol important în reușita mea revine doamnei profesor Angela Buciu și maestrului Dumitru Dobrican care m-au susținut și îndrumat mereu, cărora le dedic acest premiu”, a declarat Gabriela Ardusătan. Maramureșul a mai obținut trofeul și la secțiunea a treia – cea mai bună interpretare a unei melodii din repertoriul maestrului Dumitru Fărcaș – unde s-a impus Marius Remeș (Băsești), student la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Pe lista câştigătorilor figurează şi maramureşeanca Diana Topan, care a obţinut premiul al II-lea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.