Anca Polocoșer merge la Mondiale

0
38

Antrenorul secund al naționalei de handbal feminin, Costică Buceschi, a confirmat faptul că două dintre jucătoarele notificate de Agenția Națională Anti-Doping erau componente ale lotului pentru mondialele din Japonia, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu.
Cele două au fost deja înlocuite de Patricia Vizitiu și Anca Polocoșer, componentă a CS Minaur Baia Mare.
Astfel, la Campionatele Mondiale din Japonia, care vor debuta pe 30 noiembrie, CS Minaur Baia Mare va avea trei reprezentanți – antrenorul secund al lotului național – Costică Buceschi, extrema dreaptă Sonia Seraficeanu și interul dreapta Anca Polocoșer.

Se cunoaște tabloul „16”-imilor Cupei României

Tot marți s-a desfășurat și tragerea la sorți a „16”-imilor Cupei României la handbal feminin, unde Baia Mare are două reprezentante, CS Minaur și CS Marta, meciuri care vor avea loc în 15 ianuarie 2020.
În această fază, CS Minaur va întâlni, în deplasare, ocupanta primei poziții din Seria D a Diviziei A, Crișul Chișineu-Criș, în timp ce CS Marta va primi vizita grupării de Liga Campionilor, CSM București. Tabloul „16”-imilor: CSM Târgu Jiu – SCM Craiova; HC Dunărea Brăila – HC Zalău; CSM Roman – CSU Reșița; CS Dacia Mioveni – CSM Târgu Mureș; CSM Galați – Rapid București; Activ Prahova Ploiești – AHCM Slobozia; CS Marta Baia Mare – CSM București; CSU Neptun Constanța – CSU Cluj-Napoca; CSU Știința București – CSM Corona Brașov; Știința Bacău – ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub; CSU de Vest Timișoara – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud; Spartac UNEFS București – SCM Gloria Buzău; CSM Slatina – Danubius Călărași; Dinamo București – CSU Târgoviște; Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea; Crișul Chișineu Criş – CS Minaur Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.