Fostul ministru Sorina Pintea s-a reîntors la Spitalul Judeţean cu planuri mari de investiţii

4
198

Ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a avut loc o conferinţă de presă organizată de Gabriel Zetea, şeful administraţiei judeţene, şi Sorina Pintea, fostul ministru al sănătăţii, reîntoarsă ca manager la unitatea medicală. S-au pus în discuţie investiţiile făcute în cadrul Spitalului Judeţean şi următoarele, care sunt prioritare.
Gabriel Zetea a subliniat: „Doamna Sorina Pintea a fost cel mai bun ministru al Sănătăţii din Maramureş de după Revoluţie. Ministerul a pierdut un ministru bun, dar spitalul nostru a câştigat cel mai bun manager de spital. Dacă iniţial, finanţarea către Spitalul Judeţean a început cu 2-3 milioane lei, aceasta a crescut progresiv, ajungând la 7,5 milioane lei, din resursele proprii ale Consiliului Judeţean. Sorina Pintea are o experienţă enormă în atragerea investiţiilor către spital. Eu o felicit pe doamna Pintea pentru faptul că în perioada în care a fost ministru nu am văzut scandaluri în sănătate. A ştiut de fiecare dată să răspundă, să arate empatie faţă de problemele pacienţilor. Sper ca această empatie să o transmită şi angajaţilor Spitalului Judeţean”.
Sorina Pintea, managerul unităţii spitaliceşti, are planuri mari în continuare: „De un an şi nouă luni de mandat al meu, sănătatea nu a avut culoare politică. Relaţia cu pacienţii este cel mai important lucru care a rămas după acest mandat al meu. Să fii un bun ministru al Sănătăţii este să iubeşti oamenii, să-ţi pese de oameni.”

Proiecte noi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare

„Ca proiecte de viitor, avem în vedere un studiu de cercetare pe care directorul de îngrijiri, Mirela Şandor, l-a propus pentru implementare, un proiect foarte important. Pe de altă parte, Spitalul Judeţean Baia Mare a angajat me­dici tineri care implementează proceduri noi, în compartimentul de Chirurgie cardiacă. Unele proiecte le-am demarat încă din anii precedenţi, cum ar fi investiţia în aparatură medicală. Anul acesta, vom dota compartimentul de chirurgie cardiacă. Am început cu secţia Cardiologie – Coronarieni. Investiţia se va finaliza anul viitor. Apoi vorbim despre modernizarea Laboratorului de Radioterapie, unul dintre cele mai moderne laboratoare din Nordul României, de asemenea investiţii în secţia Oncologie. Vom efectua investiţii şi în infrastructură. Este vorba despre reparaţiile capitale la blocul alimentar (valoare, 2.742 mii lei), investiţia în ho­lul central al spitalului, aceasta fiind în curs de derulare (1.500 mii lei), care se va finaliza la sfârşitul anului; achiziţii în altă aparatură precum un mamograf performant (640 mii lei) , Eco Dopler, un nou CT, angiograf nou. Întrucât s-a pus prea puţin accent pe zona de Anatomie Patologică, vom moderniza zona, pentru a oferi respect pentru cei care «au plecat»- a completat Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

15 paturi de îngrijiri paliative la Judeţean

Managerul Sorina Pintea a completat faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, în jumătate de an, vor fi disponibile 15 paturi de paleaţie. Asta, întrucât s-au redus sau au dispărut asemenea paturi din unele spitale din judeţ. Au mai rămas câteva la Spitalul din Cavnic şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, total insuficiente. Pe lângă aceste paturi de paleaţie se au în vedere şi paturi pentru recuperare, existând deja 35, în cadrul Policlinicii nr. 2.

4 COMENTARII

  1. Moga nu intereseaza pe nime ca tu esti in Franta de 18 ani , daca chiar vrei sa ne laudam eu sund de 30 de ani in Germania fraiere. Asa ca nu are nici o legatura ani tai de Franta cu tembeli de psd-isti sau esti si tu un nenorocit de psd-ist….hai dispari

    • Sa va fie rusine spitalul din Baia Mare este model va spune un roman care lucreaza in Franta de 18 ani si care a trecut printrun infarct tratat cu brio de acesti oameni minunati!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.