În Borșa, Ocna Șugatag, Copalnic-Mănăștur și Satulung, 90% din amenzi au fost aplicate pentru viteză excesivă

0
29

116 sancțiuni contravenționale, 10 certificate de înmatriculare reținute, 9 permise de conducere suspendate și trei seturi de plăcuțe de înmatriculare ridicate, reprezintă rezultatul în cifre al acțiunilor polițiștilor rutieri maramureșeni, derulate marți pe drumurile publice din județ. Cel mai important rezultat îl reprezintă însă prevenirea accidentelor de circulație grave.
• În intervalul orar 10-14, pe DN 18 Giulești – Sighetu Marmației, polițiștii au acționat pentru combaterea excesului de viteză, utilizând aparatele radar din dotare și Pistolul TruCam.
90% din totalul sanc­țiunilor contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar în 7 cazuri polițiștii au aplicat și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
• În Copalnic Mănăș­tur, polițiștii au verificat conducătorii auto care efectuează transport rutier public de persoane cu capacitatea de transport de peste 8+1 locuri și i-au sancționat pe cei care n-au respectat prevederile legale în domeniu, inclusiv pentru neinformarea pasagerilor privind obligativitatea folosirii centurii de siguranță.
• În Satulung, polițiștii au acționat împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român și au reținut 5 certificate de înmatriculare pentru lipsa valabilității inspecției tehnice periodice sau pentru defecțiuni tehnice constatate.
• Polițiștii din Borșa au acționat pentru identificarea conducătorilor de autovehicule care încalcă normele rutiere, rezultatul fiind suspendarea a două permise de conducere, reținerea a două certificate de înmatriculare, dar și a plăcuțelor de înmatriculare.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate depășește 67.000 lei.

Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

• În Borșa, polițiștii au depistat în trafic, pe strada A. Ioan Cuza, un conducător auto, în vârstă de 35 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Borșa, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult, din verificări, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
• În Sighetu Marmației, un bărbat, de 52 de ani, care conducea un autoturism pe strada Bogdan Vodă, din cauza faptului că se afla sub influența alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al iluminatului public.
La testarea cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• În Recea, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu.
Verificând autorizația de circulație provizorie, polițiștii au constatat că aceasta era expirată din data de 17 noiembrie.
Conducătorul auto, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Mireșu Mare va fi cercetat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
• În Seini, polițiștii au oprit un autoturism, care a fost înregistrat de aparatura video-radar montată pe autospeciala de poliție, circulând cu viteza de 77 km/h.
În urma verificărilor, s-a constatat că tânărului, de 33 de ani, aflat la volan, i-a fost reținut permisul de conducere pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 7 noiembrie – 6 decembrie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

În Tisa
Accident mortal pe o trecere pentru pietoni

Marți după-amiază, în localitatea Tisa, a avut loc un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane.
Este vorba despre un bărbat, de 50 de ani, din localitate, care a fost surprins şi accidentat mortal de un autoturism, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Conducătorul auto, un bărbat, de 38 de ani, din Rona de Jos, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”.
La finalul cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.