Vizită pastorală în parohia Șomcuta Mare

0
39

În prima duminică din Postul Crăciunului, a Bogatului nebun căruia i-a rodit țarina, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia greco-catolică Șomcuta Mare, Protopopiatul Chioar.
În curtea bisericii, Preasfinția Sa Vasile a fost întâmpinat de primarul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, de părintele Vasile Buteanu, paroh și protopop de Chioar, precum și de ceilalți preoți din Protopopiatul Chioar. Sfânta Liturghie a fost celebrată în interiorul bisericii, răspunsurile fiind date de corul bisericii, condus de absolventul de teologie Vlad Mărieș. La momentul predicii, pornind de la Evanghelia Duminicii, Preasfinția Sa Vasile a subliniat esența vocației omului. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Vasile pentru prezență, primarului Gheorghe Buda pentru buna colaborare, preoților prezenți, credincioșilor din parohia Șomcuta Mare care s-au implicat și se implică în mod constant pentru buna funcționare a comunității, precum și celorlalți credincioși din alte parohii veniți la sărbătoarea parohiei Șomcuta Mare. Parohia greco-catolică Șomcuta Mare a fost reînființată în 1993, când episcop de Maramureș era Lucian Mureșan, actualul Cardinal și Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din România. Piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost pusă și sfințită de Preasfinția Sa Ioan Șișeștean, în 1997. Biserica a fost sfințită de către Episcopul Ioan Șișeștean, în 2007. Preasfinția Sa Episcopul Vasile Bizău a sfințit Iconostasul în 2014. Vechea biserică parohială cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” s-a construit în anul 1887 și s-a finalizat și consacrat în anul 1892. Iconostasul a fost realizat în anul 1907.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.