Înecați în mare!

0
47

• ABC Athletic Constanța – CSM Sighetu Marmației 85-66 (22-13, 19-13, 25-18, 19-22) •

Înfrângere la aproape 20 de puncte pentru CSM Sighetu Marmației la ABC Athletic Constanța, partidă derulată sâmbătă după-amiază în cadrul etapei 7 a Grupei B valorice din Liga Națională de baschet masculin. Formația de la malul mării a câștigat cu 85-66 (22-13, 19-13, 25-18, 19-22), după un duel dominat copios de constănțeni, elevii lui Emil Kosztelnik neavând nicio șansă. Athletic Constanța și-a adjudecat, de altfel, primele trei sferturi la diferențe apreciabile, doar în ultimul oaspeții contând, dar insuficient pentru o răsturnare. CSM Sighetu Marmației rămâne și după această etapă pe ultima poziție, șansele de a mai sălta în clasament fiind infime. • CSM Sighetu Marmației: Vladislav Solopa – 19 p (2×3), Corey Henderson – 15 p (1×3), James Harrison – 10 p, Henrique Simionca – 6 p, Ciprian Albu – 5 p, Lucian Țibîrnă – 4 p, Vladimir Colesnikov – 3 p (1×3), Adrian Vaida – 2 p, Armand Gavaller – 2 p, Mihali Kracz. Antrenor: Emil Kosztelnik.
Maramureșenii vor disputa azi, în devans, o nouă etapă, la CSM Galați, începând cu ora 17.00.

Rezultatele etapei 7, Grupa B valorică: CSM Târgu Jiu – CSO Voluntari 64-85; ABC Athletic Constanța – CSM Sighetu Marmației 85-66; CSM Galați – CSM Mediaș 72-85; CSM VSKC Miercurea Ciuc – CSM 2007 Focșani 59-80.

Etapa viitoare • Luni, 25 noiembrie: CSM Galați – CSM Sighetu Marmației, ora 17.00 • Sâmbătă, 30 noiembrie: CSM 2007 Focșani – CSM Mediaș; ABC Athletic Constanța – CSO Voluntari; CSM Târgu Jiu – CSM VSKC Miercurea Ciuc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.