Concurs interjudețean de matematică la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”

0
184

Și această toamnă s-a dovedit foarte rodnică în competiții pentru matematicieni, aproape fiecare weekend aducând provocarea unui nou concurs județean sau regional. Ultima manifestare de acest fel s-a derulat în perioada 15-17 noiembrie, când a avut loc cea de-a XIV-a ediție a concursului interjudețean de matematică „Prin labirintul matematicii”.
Au participat 60 de profesori și 400 de elevi de elevi din clasele IV-XI, de la școli și licee din Baia Mare, Botoșani, Dej, Carei, Negrești-Oaș, Satu Mare, Sighetu Marmației, Șimleu Silvaniei. Concursul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Societatea de Științe Matematice din România – Filiala Maramureș, Asociația de părinți a Colegiului Național „Vasile Lucaciu” și alți sponsori. S-au acordat 203 premii, mențiuni și mențiuni speciale, după cum urmează: 13 premii I, 6 premii II, 7 premii III, 11 mențiuni speciale și 166 mențiuni.

Lista elevilor premianți:

◘ Clasa a IV-a
Premiul I: Chira Luca Cristian (Școala Gimnazială „George Coșbuc”); Premiul II: Ghita Maysa Nicola (Școala Gimnazială „George Coșbuc”); Premiul III: Costin Antonia (Școala Gimnazială „Nichita Stănescu”); Mențiuni speciale: Mihali Andrei (Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”);

◘ Clasa a V-a
Premiul I: Covrig Raul Alexandru (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației), Gogota Tudor (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”), Pop Liviu (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Mențiuni speciale: Dragoș Andrei David (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare), Lazăr David (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”), Miclean Matei (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”), Ploscar Dan Calin (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare);

◘ Clasa a VI-a
Premiul I: Dragoș Victor (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul II: Horvat-Marc Maria (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”); Premiul III: Costin Tudor (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Mențiuni speciale: Breban Lukas (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”), Mureșan Paul (Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”), Sabo Alexandru (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);

◘ Clasa a VII-a
Premiul I: Pop Tudor Andrei (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul II: Chende Mihaela (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul III: Ploscar Alex Vlad (Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare);

◘ Clasa a VIII-a
Premiul I: David Alex Robert (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare), Hartzos Călin Tiberius (Liceul Tehnologic Vișeu De Sus), Robu Dacian (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”), Știrbu Andrei (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul III: Koblicica Iulia (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);

◘ Clasa a IX-a
Premiul I: Șpan Mihai (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”);
Premiul II: Nagy Alin (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul III: Moruțan Maria (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”); Mențiuni speciale: Giurgi Bogdan Vasile (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației);

◘ Clasa a X-a
Premiul I: Cornoc Roland Nicholas (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare);
Premiul II: Mihai Eduard Alex (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare);
Premiul III: Tămaș Iulia (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației);
Mențiuni speciale: Borcuti Oana (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”);

◘ Clasa a XI-a
Premiul I: Zaharie Oana (Colegiul Național „Vasile Lucaciu”);
Premiul II: Roșu Alexandru (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației);
Premiul III: Giuroiu Tudor (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”);
Mențiuni speciale: Treista Ioana Georgiana (Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației).

Din juriul competiției au făcut parte: președinte – prof. dr. Horvat-Marc Andrei, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, președinte executiv – prof. Covaciu Traian, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, vicepreședinte – prof. univ. dr. Tașcu-Stavre Ioana, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, secretar – prof. Fărcaș Natalia, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, membri – profesorii catedrei de matematică ai Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare. Gazdă a manifestării, devenită deja tradițională, a fost Colegiul Național „Vasile Lucaciu” care, și de această dată, s-a organizat exemplar, antrenând un număr record de participanți. Nu ne îndoim de faptul că această manifestare ajunsă deja la a XVI-a ediție intrată de mult în vizorul competitorilor locali, va continua și anul viitor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.