Percheziții în Rona de Sus! Au fost confiscate țigări, în valoare de 38.000 lei

0
40

În baza mandatelor emise de către Judecătoria Sighetu Marmației, lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmației au efectuat percheziții la două locații din Rona de Sus.
Cele două percheziții s-au desfășurat la domiciliile a două persoane, iar la una din locațiile unei femei, M.R., în vârstă de 61 de ani, au fost descoperite 3.240 pachete țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de aproximativ 38.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
În continuare, se desfășoară activități specifice, sub coordonarea unui procuror, în vederea documentării întregii activități infracționale.
Căutat de autoritățile române, oprit în Petea
În Punctul de trecere a frontierei Petea, s-a prezentat, pentru a intra în România, L.G., în vârstă de 29 de ani, din județul Bacău.
La verificări, s-a constatat că tânărul este căutat de autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis, în data de 21 noiembrie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de 159 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj al IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.