În Baia Mare • Magazinul Casa Rusu și-a deschis porțile

0
174

Compania românească de mobilă Casa Rusu a deschis vineri, în Baia Mare, porțile celui de-al 19-lea showroom din țară. Locația magazinului este Centrul Comercial Aushopping Baia Mare.
Cu aproape 20 de magazine deschise pe întreg teritoriul țării, și cel din Baia Mare urmează conceptul general, fiind creat pentru a aduce la viață experiența de acasă și de a aduce și românilor din această zonă mobilier creat exact pe stilul lor. Colecțiile moderne și inedite de mobilier nu lipsesc nici de aici, la fel și decorațiunile elegante, tapițeriile confortabile sau mobilierul practic din gama NEXT. „Extinderea companiei în Baia Mare a venit natural. A fost un pas pe care l-am dorit și l-am gândit de foarte multă vreme, știind că oamenii de aici sunt nerăbdători să ne viziteze, iar noi abia așteptăm să îi cunoaștem.

Panglica a fost tăiată de Noemi Vida, viceprimarul municipiului Baia Mare, şi Marius Raia, directorul general Casa Rusu
Panglica a fost tăiată de Noemi Vida, viceprimarul municipiului Baia Mare, şi Marius Raia, directorul general Casa Rusu

Vrem să simtă experiența de acasă pe care noi o oferim în fiecare magazin Casa Rusu din țară și care este prezentă și aici, în Baia Mare. Scopul nostru este acela de a crea mobilier pe stilul românilor și sperăm să ne atingem acest obiectiv și aici”, a declarat Cris­tian Rusu, CEO al Rus-Savitar. Băimărenii prezenți vineri la marea deschidere au avut parte de reduceri semnificative la toate obiectele de mobilier și, în plus, o extrareducere de 5% pentru toți cei care au venit cu talonul de reducere disponibil în pliantul magazinului Casa Rusu. Mai mult, primii 500 de clienți au fost întâmpinați cu perne cadou. De asemenea, cumpărătorii au putut participa la tombola cu premii pentru produsele de mobilier. În spiritul atmosferei de sărbătoare, s-a organizat și o tombolă cu premii consistente, iar pentru pasionații de amenajări interioare, Casa Rusu a pregătit un workshop susținut de designerii companiei. Magazinul situat în Baia Mare se întinde pe o suprafață de 1.900 de metri pătrați și înglobează o investiție de jumătate de milion de euro. Totodată, a oferit locuri de muncă pentru 38 de persoane. Potrivit reprezentanților companiei, un showroom Casa Rusu se va deschide în curând și în Sighetu Marmației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.