22 Noiembrie 2019, Sunnyvale

0
60

Corespondenţă din California, Statele Unite ale Americii
E o zi minunată de toamnă, simplă și plăcută. Soarele e luminos și, ca de obicei, fidel numelui orașului Sunnyvale, care, tradus, se numește chiar așa: Valea Soarelui. Culorile frunzelor sunt parcă luate de pe paleta artiștilor plastici din Baia Mare, chiar dacă eu mă aflu aici, în California. Indiferent de coordonatele geografice pe care mă aflu și de peisagistică, pentru mine ziua de azi nu e o zi deloc simplă. Îndeosebi azi încerc să îl regăsesc pe tata. Însă nu prin exercițiul obișnuit în care mă așez la masă, încerc să mi-l imaginez și să îl proiectez ca pe o hologramă în fața mea și să-i cer sfatul sau părerea. Azi e diferit. Căutarea de azi este mai mult legată de substanța lui, de redescoperirea și reînțelegerea sistemului de valori și de principii care l-au guvernat.

Catalizați de mama mea, – o demonstrație vie a proverbului „În spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie extraordinară”–, oameni de suflet și de valoare s-au adunat să îl comemoreze pe cel care a fost Augustin Cozmuța la Cluj, la Sighet, la Copalnic-Mănăștur, în Cernești și, nu în ultimul rând, la Baia Mare. Activitățile au fost ocazionate de apariția volumului Călătorie spre Constelația Scorpionului, volum care se datorează în totalitate efortului ei enorm de a colecta documentele, de a culege textele în format electronic, de a contacta și încuraja contribuitorii, de a organiza materialul, de a corecta și edita.

Dacă ar fi fost în viață, i-am fi sărbătorit, în 14 noiembrie, frumoasa vârstă de 75 de ani.

Cu un regret deosebit pentru faptul că nu am putut participa anul acesta în persoană la activitățile respective, am căutat cu aviditate să citesc sau să audiez orice material înregistrat, pe care, din fericire și cu gratitudinea celor care mi le-au trimis, le-am primit din mai multe surse. În acest context, am vizionat de mai multe ori pe Youtube înregistrarea de pe TL Plus, în cadrul emisiunii „Întrebări și provocări”, dialogul doamnei Viorica Pârja cu domnul Ioan Marchiș, directorul Direcției de Cultură Maramureș, și cu domnul Ștefan Mariș, directorul Centrului de Creație, intitulat „Augustin Cozmuța, dincolo de timp”. Un dialog de suflet, desfășurat într-un mod foarte deschis și natural, însă ancorat în substanță și adâncime.

Deși centrat în jurul activității tatălui meu, indirect, pentru mine, dialogul a constituit o incursiune în lumea culturală a Băii Mari și a miticului nord de țară, Maramureșul. Declarat drept un om de cultură extrem de important pentru Maramureș și chiar pentru România, Augustin Cozmuța a reprezentat un reper obiectiv și solid– un „punct de trecere” cum îi plăcea lui să îl numească – pentru cele trei spații culturale majore: literatura, arta plastică și teatrul, care definesc orașul Baia Mare și care au rădăcini adânci în tradiția lui. Într-o lume fragmentată, experiența și preocupările lui diverse, alimentate de curiozitatea și de interesul constant de a avea în arsenalul său critic și gazetăresc metode și mijloace noi de abordare, au creat un liant unic prin fluența cu care a călătorit între cele trei domenii de activitate și cu care a reușit să îi unească pe artiști într-o forță pozitivă, lăsând o amprentă creatoare asupra locului și a timpului care multora, azi, le lipsește.

„Condiția mea fundamentală – cum se autodefinea într-un interviu – este cea de gazetar. Tot ce am făcut în domeniul culturii am făcut din perspectiva ziaristului, a omului gazetar care trebuie să fie și om de cultură”.

Motivat de dorința de a înțelege și de a fi de folos societății, și-a axat munca pe descifrarea elementelor ascunse în spatele unei opere de artă sau ale exprimării teatrale nonverbale, de a analiza și diseca, cu un bisturiu foarte fin, spectrul creativ spre a descoperi și a aduce la lumină valoarea. Prin articolele publicate în cotidienele „Pentru Socialism” și „Graiul Maramureșului”, prin coordonarea paginilor de cultură ale acestor ziare, prin antologiile îngrijite și apărute, cât și prin eseurile de critică din revista „Nord Literar”, Augustin Cozmuța s-a adresat unui spectru larg și divers de audiențe și a reușit să imprime în Maramureș un alt mod de raportare a individului la cultură. Această motivație l-a ajutat să se aplece cu înțelegere, cu răbdare și cu dragoste asupra creatorilor locali, devenind „un mare împăciuitor între artiști” prin felul în care a știut „să nu intre în substanța vâscoasă a unui om”, să se țină departe de orgolii și să încurajeze colaborarea. Era de părere că „pentru a învinge egoismul și invidia, singura cale e generozitatea”. Interesat de fiecare, ascultându-i atent opinia și părerea, a știut să creeze legături de încredere și să îi unească pe creatorii băimăreni sub pasiunea comună, cea a promovării artei și a civismului cultural, reamintind tuturor de importanța spiritului colegial și de realitatea faptului că „nimeni nu le poate face pe toate de unul singur”. A nu se înțelege cumva greșit că atitudinea sa împăciuitoare însemna abandonul spiritului critic – ba dimpotrivă, își spunea cu fermitate părerea, bine documentată și argumentată. Era recunoscut și pentru ironia lui fină și pentru spiritul acid de care a dat dovadă de multe ori, mereu însă cu precizarea că părerea lui reprezintă doar un punct de vedere, modalitățile de abordare critică fiind numeroase.

Descopăr astfel că tata a fost perceput ca fiind „un stoic ghidat de principii extrem de clare”, gravitând în jurul conceptului „să voiești me­reu același lucru și să respingi mereu același lucru”. Traduse la realitate, acțiunile sale de a scoate la lumină valoarea și de a respinge nonvaloarea s-au bazat pe două metode: hermeneutica reductivă, combinată cu hermeneutica amplificatoare. Deși nu am gândit-o la modul acesta, recunosc într-adevărcă ea a fost piatra filozofală după care tata și-a ghidat nu doar viața profesională, ci și pe cea personală și foarte mult din această atitudine o datora faptului că el însuși își cunoștea atât limitele, cât și valoarea. Ce anume însă a dus la formularea și adoptarea acestor principii solide care, pe parcursul timpului, pentru el au rămas neschimbate și pe care le-a respectat cu religiozitate în raportarea sa la lumea mereu în schimbare, rămâne pentru mine un mister. Mai interesant de înțeles este însă faptul că această raportare solidă l-a ajutat să navigheze tot timpul cu capul sus, mai ales înmomente istorice tulburătoare, cum a fost transformarea ziarului județean „de partid” într-unul privat, imediat după Revoluția din 1989.

Mi-l imaginez pe tata ca pe un navigator care, chiar dacă nu știe exact ținta spre care se îndreaptă, chiar dacă nu știe care va fi contextul în care va trebui să păstreze cârma dreaptă, nu se lasă „dus de val” sau influențat de schimbările din jurul lui, pentru că are conștiința și credința indestructibilă în busola sa sufletească, ce îl ghidează. Înțeleg acum de ce pentru el beneficiile lumii moderne erau interesante, dar au rămas mereu la nivelul de simplă curiozitate mondenă, o distracție temporară și lumească, ce niciodată nu ar fi ajuns să egaleze valoarea cărților al căror pasionat cititor a fost și cărora le-a rămas loial și dedicat întreaga sa viață.

Îmi spunea că o carte, după ce o termini de citit, pare mult mai grea și asta pentru că, prin actul de citire, fiecare cititor lasă ceva din sine însuși în interiorul cărții. Multe din cărțile din biblioteca de acasă conțin notițe pe care îi plăcea să le facă pe marginea paginilor. Adunate laolaltă, toate aceste fragmente de gânduri reconstruiesc o parte din esența tatălui meu, fapt pentru care, când mă așez la biroul lui de acasă, am mereu senzația că e prezent. Dincolo de timp, biblioteca de acasă reprezintă o capsulă magică, un spațiu sacru, ce recreează esența tatălui meu, Augustin Cozmuța. Un spațiu care parcă cere să rămână neatins.

Într-o lume pe care cu tristețe o percep ca fiind în degradare din multe puncte de vedere, dar îndeosebi din punct de vedere cultural, într-o lume în care forțele care acționează asupra individului îl îndeamnă să își focalizeze atenția doar pe valori materiale, pe care să le plaseze mai presus de nevoile spirituale artistice, imaginea tatei, conturată de comemorările din acest an, înconjurată de comunitatea de artiști și prieteni din Baia Mare, mă readuce aproape de acel Punct de Trecere care pentru mine va rămâne mereu nu doar acasă, ci și un reper de valoare pe harta lumii.

Ioana COZMUŢA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.