Când „nu se plăte”, „îngăduie, Doamne!”

0
231

26 de proze scurte (și foarte scurte) cuprinde recentul volum de proză scurtă, “Spre inima lui Sisif şi alte povestiri”, semnat de Ștefan Jurcă, apărut la Editura Ethnologica din Baia Mare, în 2019. E vizibilă, de la primele povestiri, o eterogenitate a dominantelor: de la poem în proză, la tablou, anecdotă, jurnal, amintire, epistolă, declarație/depoziție, reportaj artistic („Vila Wagner”).

Naraţiuni cu iz memorialistic şi accente umoristice

Majoritatea sunt narațiuni subiective, cu iz memorialistic, diaristic sau cu narator colportor, în care existențele stau sub semnul crizelor sau al războaielor mondiale, sau din Afganistan, al restricțiilor și al frustrărilor, cu excepția unor crochiuri care individualizează un reper spațial, receptat simbolic – podul „peste lumea reală și virtuală” – sau un personaj pitoresc – pictorul, maestrul din plein air. Un element de originalitate e dat de accentele umoristice și, din abundență, de elemente de oralitate sau de retorism, ba chiar cu unele discrete urme de erudiție paremiologică tipic ardelenească. Pe aceeași linie am plasa și nevoia dialogului „îngropat” în narațiune, într-o încercare de stil indirect, liber personalizat. Inserții lirice, enunțuri ce trădează filonul liric, nevoia de poetizare a discursului, sunt risipite în câteva dintre proze, unele reușite: „Doar firul de iarbă dacă va mai răsări la fel peste pustiul care este acum acolo”, „Nina părea o vioară”, altele tautologice: „Lumina, ca mierea de albină se prelingea molcomă asemeni apei”, amintind, pe alocuri, de aerul poemelor în proză, ca Flori de cactus.

Micromonografii în care domină naturaleţea exprimării

Alcătuite ca micromonografii, în care domină, alternativ, notele istorice, culturale, religioase, ezoterice, sociale sau geografice, prozele lui Ștefan Jurcă sunt, de facto, tablouri impresioniste, în care naturalețea exprimării, evocarea nudă, lipsită de intenția literarității asigură viabilitatea personajelor. Doar încercările de fixare „științifică” a atestărilor documentare sau a genealogiilor umbresc, pe alocuri, firul narațiunii. Rar, când narează personajele feminine, limbajul devine mai viu, mai direct, iar analiza și autoanaliza mai acide, mai pragmatice, mai ales când închisoarea le determină să își schimbe numele din Ica în Nella. Puține sunt textele în care atmosfera să fie armonioasă, senină, poate doar în câteva dintre subcapitolele povestirii Solilocviu. Ascensiuni profesionale, urmate de implacabile căderi, vieți de familie uniformizate, standardizate, urnite de pe traseul liniar de câte un amantlâc sau o invidie profesională se succed amețitor, chiuretând sau cauterizând răni vechi.
Carmen Ardelean

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.