Moș Nicolae, sărbătorit într-un mod mai aparte

0
38

La Tg. Lăpuș, Moș Nicolae a fost sărbătorit într-un mod mai aparte. La evenimentul de aici, au luat parte foarte mulți copii de la grădinițele din oraș și elevi de la liceele orașului – Teoretic „Petru Rareș” și Tehnologic „Grigore C. Moisil” -, profesori, părinți și bunici. Toți aceștia și-au dat întîlnire pe platoul de marmură din fața Monumentului Eroilor din Tg. Lăpuș. S-au constituit perechi care și-au oferit daruri reciproce. Au fost momente de bucurii, emoții și multă voie bună. Apoi întregul grup a susținut un mini-concert de colinde, evidențiindu-se Cenaclul „Adrian Păunescu”, coordonat de prof. Gabriela Cosma. Moșul, reprezentat prin Consiliul Local și Primăria orașului Tg. Lăpuș, avîndu-l în frunte pe primarul Mitru Leșe, a oferit sutelor de copii prezenți pe platou daruri consistente. Pentru cei peste 150 de copii ai angajaților firmei de construcții SC Gricon SRL, conducerea acestei societăți a oferit daruri bogate. Tot în acest spațiu, s-au creat momente de excepție și deosebit de emoționante, prin aprinderea candelelor aranjate sub formă de cruce în memoria eroilor martiri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.