Vis de iarnă… cu Mircea Rusu

0
42

Vineri, 13 decembrie 2019, de la ora 19, în sala mare a Teatrului Municipal vor fi prezenți artiști ai teatrului și artiști invitați, în cadrul spectacolului VIS DE IARNĂ – concert de Crăciun. Invitatul special al acestui spectacol este artistul MIRCEA RUSU.
În visul de iarnă au fost adunate: cele mai îndrăgite colinde și cântece de iarnă, care și-au câștigat popularitatea în spațiul băimărean și pe care generații de artiști le-au interpretat de-a lungul timpului. Acestea vă sunt oferite de soliștii și instrumentiștii: Sonia Codorean, Dorin Griguță, Răzvan Pașca, Călin Ionce, Petru Damșa, Vasile Pop, Grup Folk Clasic, Adrian Mureșan, Cipri Mateian și Adrian Bogdan. Veți mai avea parte de colinde arhaice culese din zona Lăpușului și zona de interferențe Lăpuș – Chioar, interpretate de Andrei Petruș și Dorin Griguța și colinde laice, necunoscute, ritualice culese de la bătrânii din Gârdani și Fărcașa de către Cătălin Dumitraș. Universalitatea cântecelor de iarnă se împlinește prin interpretarea Paulei Crișan, care abordează acest gen și în manieră pop-opera. De asemenea, Mircea Rusu va interpreta piese românești, de mare sensibilitate, desprinse din trăirile și sufletul românesc. Prezentator: Diana Podăreanu. Conducere muzicală: Călin Ionce. Regizor tehnic: Augustin Danciu. Spectacolul se joacă la sala mare, cu publicul în sală. Prețul unui bilet: 15 lei. Următoarea reprezentație este programată marți, 17 decembrie, de la ora 19.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.