Cristian Anghel îşi caută decoraţia să o înapoieze şefului statului

0
168

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, se află pe lista persoanelor publice care trebuie să îşi înapoize decoraţia primită în 2004. Asta după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va retrage decoraţiile celor care au condamnări penale . “Am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care stipulează procedura de retragere a ordinelor naţionale”, a spus şeful statului.

“Nici acasă nu am prea spus că am fost decorat…”

În decembrie 2004, fostul ales băimărean a fost decorat cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Cavaler. Acum, Cristian Anghel spune că îşi va căuta distincţia pentru a o putea înapoia aşa cum spune legea. “Am citit şi eu legea 29/2000. Este un demers legal, a fost pus în aplicare şi trebuie să respect legislaţia din România. Din păcate, este un interes mai mare atunci când se retrage o distincţie decât atunci când se acordă. Eu n-am făcut tapaj din acest punct de vedere şi nici acasă nu am prea spus că am fost decorat cu această distincţie. Problema e că trebuie să o caut să o îna­poiez, că aşa spune acolo în lege. Dacă nu o găsesc, o s-o declar pierdută şi am să mă comport în continuare ca şi până acum”, a declarat Cristian Anghel.

“Nu mă aşteptam să mi se ceară”

Fostul edil mai crede că a ajuns pe acea listă printr-o conjunctură politică, ţinta fiind alta. “Nu mă aşteptam să mi se ceară pentru că au fost două mandate de preşedinte: unul al domnului Băsescu şi celălalt al domnului Iohannis, dar probabil că ţinta a fost alta şi eu am intrat în rândul celor condamnaţi penal. Probabil că legea ar trebui să fie modificată, să se facă o distincţie între ceea ce înseamnă, fals, uz de fals, corupţie, delapidare şi un abuz în serviciu care e parţial dezincriminat de Curtea Constituţională”, a mai spus fostul primar. Cristian Anghel a suferit o condamnare penală, pentru aprobarea achiziției unui bloc de garsoniere contra sumei de 544.500 de euro de la o asociație familială care îl achiziționase cu puțin timp în urmă contra su­mei de 150.000 de euro. Anghel a fost eliberat condiționat după 10 luni, în februarie 2011.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.