În Tăuții Măgherăuș, 43 de tineri și-au primit loturile pentru construcția de case

0
138

Pentru 43 de tineri din Tăuții Măgherăuș au fost atribuite cu titlu gratuit, prin tragere la sorți, parcele de teren (500 mp), conform legii.
Aceștia au sub 35 de ani și își vor construi case în zona rezidențială a orașului Tăuții Mă­gherăuș. Procedurile de atribuire s-au desfășurat joi, la sediul primăriei. „Din păcate au existat și 12 parcele neatribuite din cauză că solicitanții au fost plecați din țară, motivat, dar ei nu și-au pierdut acest drept. 70 de loturi sunt deja în proces de autorizare și au certificate de urbanism, pe șapte construindu-se azi case. Însă cum trece perioada de expirare a certificatului de urbanism și autorizația de construcție, dar nu au început să construiască efectiv casa, noi le retragem acest drept celor în cauză și trecem la procedura de atribuire a terenurilor altor tineri. Vreau să mai menționez că au fost peste 400 de cereri în orașul nostru, în cele șapte cartiere, însă din diferite motive au rămas doar 43”, a spus Anton Ardelean, primarul orașului Tăuții Măgherăuș. Aproape 1.000 de parcele vor fi alocate prin cele patru Planuri Urbanistice de Dezvoltare. Administrația locală are o asemenea politică deoarece dorește să atragă cât mai mulți locuitori din județ, care să se stabilească definitiv în oraș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.