Primării, aflate în dificultate, ajutate de Consiliul Județean

0
238

Alte primării din Maramureș, aflate în impas financiar, au primit bani de la Consiliul Județean. Alocările financiare sunt subiective, după cum afirmă șeful administrației maramureșene, dar sunt de strictă necesitate pentru unitățile administrativ-teritoriale care au primit fonduri. În continuare se speră într-o rectificare bugetară de la Guvern pentru ca alte administrații să depășească problemele de funcționare, pe final de an.
În plus, se are în vedere sprijinul parlamentarilor maramureșeni pentru deblocarea conturilor de la Primăria Vadu Izei care are restanțe de peste 3 milioane lei către Ministerul Dezvoltării. Discuțiile din comisia buget-finanțe au fost lungi pentru că aleșii maramureșeni au încercat să împartă cât mai corect suma aflată la dispoziție în fondul de rezervă bugetară. Nevoile primăriilor sunt mari, majoritatea unităților administrativ-teritoriale confruntându-se cu probleme financiare pe final de an.
„Au fost discuții în cadrul comisiei de buget finanțe vizavi de ultimele finanțări pe care le putem acorda autorităților locale, fiecărei administrații, fiecărei primării, pentru că sunt probleme în ce privește încheierea cu bine, din punct de vedere financiar, a anului. A fost dificil, de aceea au durat mult discuțiile. Sunt multe primării aflate în impas financiar. Noi nu avem decât o anumită sumă. Sperăm că, săptămămâna viitoare, Guvernul va face o altă rectificare bugetară pentru ca primăriile să fie ajutate până la finalul anului. Sumele din rezerva bugetară sunt pentru situații de extremă dificultate: fie pentru calamități sau pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. De exemplu, nu sunt bani de salarii, pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, pentru utilități. Noi atât putem să alocăm. Mai mult nu putem că nu avem de unde”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

În ședința extraordinară de joi, 12 decembrie, Consiliul Judeţean a alocat următoarele sume:
Sighetu Marmației – 100.000 lei, Ulmeni – 200.000 lei, Dragomirești – 150.000 lei, Vișeu de Sus – 225.000 lei;
Bârsana – 100.000 lei, Satulung – 100.000 lei, Băsești – 100.000 lei, Bistra – 50.000 lei, Copalnic Mănăștur – 75.000 lei, Cupșeni – 50.000 lei, Petrova – 150.000 lei, Bicaz – 100.000 lei, Groși – 100.000 lei, Lăpuș – 100.000 lei, Mireșu Mare – 200.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.