Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă „Colindul Străbun” în Târgu Lăpuş 

0
65

Duminică, într-o atmosferă de sărbătoare, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiş”, s-a desfăşurat Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă, ajuns la a XXV-a ediţie. A fost un concert de colinde laice, religioase şi culte, cu obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, moderat de prof. Viorica Costenar.
Pe parcursul a peste trei ore, s-au perindat, rînd pe rînd, peste 120 de colindători din Ţara Lăpuşului şi din alte zone: Suciu de Jos, Şcoala Gimnazială „Ben Corlaciu” Groşii Ţibleşului – instructor prof. Eugenia Buda, grupul de femei „Horitoarele” din comuna Lăpuş – coordonată de Elena Ştefan, grupul de elevi colindători de la Liceul Teoretic „Pentru Rareş” Tg. Lăpuş – coordonaţi de prof. Rodica Vele.
Apoi, au colindat tineri din Berchezoaia – coordonaţi de Marina Indre, Ansamblul folcloric „Măgura” din Cerneşti – instructor, taragotistul Radu Roman, sprijinit de Cristian Şovrea, iar din comuna Lăpuş tinerii au venit cu “Pluguşorul” – instructor Tinu Pop. Finalul festivalului le-a revenit artiştilor Ansamblului folcloric “Tradiţii Lăpuşene” – prof. Viorica Costenar. Colindele au fost răsplătite cu colăcei şi mere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.