14 ani de când Biserica Română Unită este Arhiepiscopie Majoră

0
31

Luni, 16 decembrie, s-au împlinit 14 ani de când Sfântul Părinte a ridicat Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la rangul de Arhiepiscopie Majoră, iar Întâistătătorul ei, Preafericitul Părinte Lucian Mureșan, originar din Maramureş, a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop Major.
În comunicatul oficial al Vaticanului, emis la 16 decembrie 2005, se menționa că “ridicarea Bisericii Greco-Catolice Române la rangul de Arhiepiscopie Majoră reconfirmă încrederea Sfântului Scaun într-o comunitate de credință care urmează tradiția dreptului său din perspectiva Bisericilor Orientale. Mitropolie din 1853, Biserica Greco-Catolică Română are de acum un nou statut juridic. Acest lucru implică o responsabilitate sporită în deciziile încredințate în bună parte autorității locale, precum și o conștientizare reînnoită a istoriei recente, care a permis renașterea acestei părți a Poporului lui Dumnezeu după căderea regimului comunist”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.