În Baia Sprie • Accident produs pe fondul neacordării priorității de trecere

0
30

Marți seara, polițiștii au intervenit la un accident de circulație produs pe strada Câmpului.
Cercetările au relevat că un bărbat, de 35 de ani, din București, care conducea un autoturism dinspre Baia Mare spre Baia Sprie, a efectuat un viraj la stânga în momentul în care a ajuns la intersecție cu strada Ignișului și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sens opus. La volanul autoturismului acroșat se afla un tânăr, de 28 de ani, din Tăuții Măgherăuș.
În urma impactului, un pasager din mașina acroșată a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Ambilor conducători auto le-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În Borșa
Cu permisul suspendat și plăcuțe de înmatriculare false

Polițiștii cercetează un tânăr, de 26 de ani, din Borșa, sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost oprit pentru verificări. Întrucât tânărul de la volan și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea sa. După aproximativ 3 km, acesta a oprit autoturismul, iar patru persoane au ieșit din mașină și au început să alerge în direcții diferite. Toți au fost prinși de polițiști și identificați.
Verificările au relevat că tânărul care a condus autoturismul are permisul de conducere suspendat, iar plăcuțele de înmatriculare aplicate erau false.

La volan sub influența alcoolului

• în Mireșu Mare
Un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mireșu Mare, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0.66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• în Vișeu de Sus
Polițiștii din Vișeu de Sus au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din Moisei.
Acesta emana halenă alcoolică, însă a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.