Darul „Femeilor Mironosițe” din Baia Mare

0
66

Asociația Femeilor Ortodoxe a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului „Mironosițele Femei”, de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, președintă ing. Varvara Pop, preot coordonator Viorel Bud, a adus și anul acesta momente de bucurie pentru 350 de familii și 250 de copii din Baia Mare, care au primit cadouri pentru sărbătorile Crăciunului. Este vorba de cadouri în valoare de circa 100 de lei, care conțineau alimentele necesare pentru o seară de Crăciun, pentru ca și cei fără ajutor să simtă că a sosit sărbătoarea Nașterii Domnului și în casa lor.
Binecuvântarea pachetelor a fost făcută de Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar și mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, și Pr. Viorel Bud, slujitor al Catedralei și coordonator al Asociației „Femeile Mironosițe” în calitate de slujitor al Altarului.
Trierea socială a fost făcută de specialistele Asociației pe baza datelor culese din teren, ca să primească pachete doar cei îndreptățiți.
Activitatea de distribuire, care are o vechime de 15 ani, a avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde au fost depuse maldărele de pachete.
– Este al XV-lea an de când Asociația „Femeile Mironosițe”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, organizează această „masă a bucuriei”, împărțirea cadourilor de Crăciun, daruri care aduc bucurie și, în același timp, plinătate pe masa de Crăciun, a spus Părintele Arhimandrit Casian Filip. Le mulțumim distinselor doamne din cadrul Asociației, alături de președinta Varvara Pop, precum și donatorilor și tuturor celor care au contribuit ca acest eveniment să se poată petrece acum în apropierea sărbătorii Nașterea Domnului.
– Pentru noi, membrele Asociației Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” din Baia Mare este o mare bucurie, pentru că am reușit și de această dată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să putem să ne împlinim misiunea noastră de a dărui celor care au mai puține șanse din punct de vedere material pachete cu alimente, dulciuri, produse de panificație și tot ceea ce este necesar pentru o masă destul de îmbelșugată în seara de Crăciun. De asemenea, am pregătit peste 250 de pachete pentru copiii acestora, în care se află dulciuri, fulare și căciulițe. Mulțumim tuturor binefăcătorilor noștri fără de care noi n-am putea să ne desfășurăm asemenea activități și părinților Catedralei Episcopale care ne găzduiesc an de an, a spus ing. Varvara Pop, președinta Asociației.
La finalul activității de distribuire, eleva Marcela Ștefania Latiș de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a interpretat câteva colinde, împreună cu două fetițe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.