O mulțime de copii au colindat administrația Șomcuta Mare

0
32

Sute de copii, vestitori ai Nașterii Domnului, au trecut pragul Primăriei Șomcuta Mare. La sediul administrației locale au sosit, în aceste zile, cete de colindători de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu”. Este vorba atât despre elevi de la unitatea de învățământ din oraș, cât și despre cei de la structurile din Codru Butesei, Buciumi și Buteasa, aceștia fiind întâmpinați de primarul orașului. Glasurile copiilor au răsunat în primărie, revărsând bucurie din preaplinul inimilor lor. Colindele lor au pătruns în sufletele func­ționarilor din instituție, care au răsplătit cu aplauze gestul copiilor, iar plata colindei a fost făcută de Gheorghe-Ioan Buda, primarul orașului. „Sute de colindători ne-au trecut pragul în aceste zile, iar vocile lor au răsunat în toată instituția. Au încântat cu vocile lor inimile tuturor celor prezenți. Le mulțumim copiilor, pentru că ne-au colindat, dar și dascălilor care îi îndrumă și păstrează, în acest fel, tradițiile legate de sărbătorile de iarnă. Sărbători fericite tuturor, sănătate, armonie și spor în toate”, a declarat Gheorghe Buda, primarul orașului Șomcuta Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.