Sărbători printre gunoaie

0
92

Ne-a sunat un cetăţean din cartierul băimărean Ferneziu şi ne-a invitat să vedem cum arată strada sa, Uzinei, acum, înainte de Crăciun. Am încălţat cizmele de teren şi am ajuns acolo.
Strada este asfaltată, dar de la magazinul Profi pînă la fosta uzină Romplumb, acum părăsită şi devastată de tot ce e refolosibil (lemn, fier vechi, cărămidă), locurile sînt pline de gunoaie aruncate în principal de oameni. Nu vrem să fa­cem un proces al romilor, dar cei circa o mie de ţigani din comunitatea ce locuieşte pe străzile Podini, Zefirului şi Hornului (e vorba de locuinţele ţigăneşti construite pe deal, deasupra fostului coş de evacuare a gazelor Romplumb) sînt asociali, adică mai bine de jumătate dintre ei, mai ales cei care trăiesc în colibe şi căsuţe improvizate, nu plătesc impozite pe imobil şi teren, nu au contract cu societatea de salubrizare, fac foc în sobe cu materiale plastice (pet-uri, bocanci, haine sintetice, cauciuc), zona duhneşte iarna de nu-ţi poţi ţine nasul, nu au apă curentă, nu au gaz, nu au curent (mulţi se leagă cu improvizaţii la reţeaua electrică). Se plasează în afara societăţii şi, avînd mulţi copii, trăiesc din alocaţie şi din ajutoarele sociale, chit că părinţii sînt fumători dependenţi şi le place să bea alcool, iar telefonul mobil este un obiect de care nu se despart… Vegetează toată ziua pe „conductă”, beau, fumează, aşteaptă ajutoarele de la serviciul de protecţie socială, mănîncă la cantina socială a primăriei, nu vor să muncească, deşi sînt sănătoşi. Iată o problemă cît muntele Igniş din apropiere!

Sus, casele romilor. Jos, tot gunoiul…

În schimb, ţiganii consumă din plin şi aruncă toate ambalajele pe unde apucă. Strada Uzinei se află la baza dealului, iar deasupra sunt cele cîteva sute de case de romi. Ei bine, romii nu duc gunoiul la container, ci îl lasă în marginea drumului. Cetăţenii români curăţă cît pot în faţa sau în spatele casei, dar mîine mizeria e la loc, aşa că de la o vreme s-au săturat şi au făcut reclamaţie la Primărie, Drusal, Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Poliţie, Poliţia locală. Iar acum au ajuns şi la ziar, căci instituţiile statului, sesizate în scris, nu au reuşit să facă ordine în zonă. Panta dealului, în aval de comunitatea de romi, a fost transformată în haldă de gu­noi, unde romii aruncă tot ce le prisoseşte. Din cînd în cînd, cineva aprinde gunoaiele şi cartierul este cuprins de o pîclă urît mirositoare şi toxică, plină de dioxină, de la materialele plastice arse. De a doua zi, apar gunoaie … noi, spre disperarea locuitorilor din aval, pentru care locuirea a devenit un chin.
Acum s-au întors fiii acasă, de Crăciun şi Anul Nou, cu autoturisme cu număr de Germania, Austria, Franţa, UK, I, E. Vin din ţările occidentale, unde curăţenia este de la sine înţeleasă. Nu că n-ar exista şi acolo comunităţi negre, în acele bungalow-uri, dar statul român iată că nu reuşeşte să facă prea multe pentru civilizarea comunităţii rome, ci permite dezordinea, mizeria, infecţia. Un cetăţean mi-a arătat unde curge closetul vecinului rom, chiar în curtea sa, în faţa casei sale, el miroase excrementele vecinilor! S-a decis să-şi ridice un gard înalt de doi metri, pentru a se izola de closetul vecinilor romi, dar totul costă şi meseria lui nu este una foarte bănoasă.

Aşa arată fosta cantină Romplumb

Un cetăţean, care locuieşte chiar lîngă fosta cantină Romplumb, ne arată în ce hal a ajuns combinatul. Într-o noapte, hoţii au sustras tot lemnul de pe acoperişul cantinei, apoi au smuls fierul din pereţi şi tavan, încît o parte din clădire s-a dărîmat. Lichidatorul Romplumb, o firmă din Cluj, reuşeşte doar să plătească paznici, dar de sub ochii lor haitele de ţigani fură tot ce poate fi refolosit şi are valoare. Cetăţenii corecţi, între care se află şi romi, nu pot trăi de răul infractorilor. Dacă vreunul ia atitudine, dacă le cere să păstreze curăţenia, să nu tulbure liniştea publică, au loc acte de răzbunare. Un domn ne-a arătat geamul termopan fisurat de o piatră aruncată din stradă, după miezul nopţii.
La numeroasele reclamaţii făcute în 2019 de cetăţenii de pe strada Uzinei, la faţa locului au venit poliţişti locali şi un inginer de la primărie (care a filmat totul), dar nici o măsură n-a fost luată după aceea. Aşa că cetăţenii au chemat presa, am fost la faţa locului şi am fotografiat mizeria de acolo. Practic, sînt gropi de deşeuri menajere, romii aruncă tot gunoiul din gospodărie pe panta din aval, iar apa de ploaie şi vîntul poartă materialele pînă la casele din jos, pe strada Uzinei. Oamenii adună saci întregi, le este ruşine de fiii întorşi acasă, dar peste noapte alte cantităţi de gunoi sînt aruncate pe halta improvizată şi de la o vreme oamenii nu mai rezistă la această agresiune asupra mediului în care trăiesc. Ei plătesc 70 de lei pe două luni pentru colectarea gunoiului şi se întreabă de ce autorităţile nu reuşesc să impună taxarea pentru sutele de gospodării ale romilor de pe deal. Ca efect al mizeriei, în zonă mişună şobolanii, cetăţenii trebuie să ţină în curte cîte doi-trei cîini, pentru a-i apăra de rozătoare.
Vine Anul Nou, se întorc fiii şi fiicele acasă şi îşi dau seama că problema deşeurilor n-a fost rezolvată de autorităţi, deşi n-ar fi atît de greu. Municipiul Baia Mare în mare parte este curat, s-au făcut investiţii, centrul arată bine, este luminat feeric, dar la periferie, pe strada Uzinei, e o altă lume, de ţi-e ruşine să primeşti colindători.
• Îi rugăm pe consilierii locali din comisiile de ordine publică, urbanism şi protecţia mediului să-şi facă timp pentru strada Uzinei din cartierul Ferneziu. Vorba celor cinci locuitori cu care am vorbit: Plătim impozite şi ce­rem să fim respectaţi!

Ioan NEGRU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.