Patru marocani și trei algerieni, opriți la frontieră

0
61

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au depistat, în localitatea Oar, la aproximativ 800 metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Întrucât nu își justificau prezența în zona de frontieră, acestea au fost conduse la sediul serviciului pentru cercetări.
Din primele verificări, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Maroc, cu vârste cuprinse între 27 și 52 de ani, fiind toți solicitanți de azil în țara noastră.
La scurt timp, polițiștii de frontieră au mai depistat, pe direcția localității Foieni, încă trei cetățeni de origine afro-asiatică, la aproximativ 150 metri față de linia de frontieră cu Ungaria.
Din verificările preliminare, s-a stabilit că este vorba de trei bărbați, din Algeria, cu vârste cuprinse între 16 și 31 de ani, cu toții solicitanți de azil în România.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, cei 7 cetățeni străini fiind îndrumați spre Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.