În Fărcașa • Localnicii, îndemnați să utilizeze cât mai puțin materialele plastice

0
36

Reprezentanții administrației locale din Fărcașa îi îndeamnă pe localnici să reducă utilizarea materialelor plastice cât mai mult posibil. Asta din cauză că acest tip de materiale poluează mediul înconjurător foarte mult și pe termen lung: „Astăzi, plasticul se află peste tot și este destul de dificil să îl eviți în totalitate. În același timp, majoritatea materialelor de plastic de unică folosință nu sunt deloc indispensabile, acestea fiind introduse în stilul nostru de viață relativ recent. Conform raportului publicat de PlasticsEurope, în 2016 au fost produse 335 de milioane de tone de plastic la nivel mondial, dintre care 60 de milioane de tone au fost produse în Uniunea Europeană. Principalul sector al pieței în Uniunea Europeană care folosește produse din plastic este cel al ambalajelor. Cu toate că în ultimii 10 ani rata de reciclare a deșeurilor din plastic a crescut cu aproximativ 80%, o cantitate considerabilă de plastic ajunge în continuare la groapa de gunoi, în regiuni rurale sau în ape, având efecte extrem de nocive asupra mediului și animalelor. Este bine să ne reamintim că plasticul nefiind biodegradabil rămâne în mediu sute de ani, omorând anual peste 100.000 de animale marine și 1.000.000 de păsări. La asta se adaugă faptul că atunci când plasticul aflat în mediu se descompune în particule toxice mai mici, poluează resursele noastre de apă și intră în lanțul trofic, ajungând în alimentele pe care le consumăm. De aceea, cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a preveni efectele nocive pe care plasticul le are asupra mediului și sănătății noastre este să reduci consumul. Cu schimbări simple în obiceiurile zilnice contribui la o transformare reală în acest sens”, se arată în comunicarea administrației locale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.