La ce să ne așteptăm în anul 2020 în sănătate și asistență socială?

0
330

De la 1 ianuarie 2020, cresc salariile de bază ale categoriilor de angajați care beneficiază de creșterea graduală conform legii, până în 2022.
Art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020: „ În aplicarea prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna ianuarie 2020, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/3 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/sa­lariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2019”.
• Și în anul 2020 se vor acorda vouchere de vacanță în valoare de 1.450 lei pentru angajații din Sănătate și din Asistența socială.
Există o serie de incertitudini legate de alte elemente care compun salarizarea, care sunt prevăzute în Ordonanța 114/2018.
Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru modificările acestui act normativ, pe data de 23 decembrie 2019. PSD a atacat la Curtea Constituțională (CCR) proiectul de lege care modifică OUG 114/2018, iar CCR a stabilit dezbaterea acestui subiect pe data de 29 ianuarie 2020. Așadar, până la această dată, legea nu poate fi promulgată, deci nu-și produce efectele.
Până se va decide dacă intră sau nu în vigoare modificările, rămân valabile următoarele:
• Crește indemnizația de hrană începând de la 1 ianuarie 2020. Ea se calculează prin raportare la salariul minim brut pe economie (conform art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017), iar acesta se majorează de la 2080 lei la 2230 lei.
• Sporurile rămân la nivelul anului 2019.
• Nu sunt interzise detașările.
• Pentru sectorul bugetar nu este interzis cumulul salariului cu pensia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.