Tomas Ryde, demis de la naţionala României

0
26

Suedezul Tomas Ryde a fost demis, luni, din funcţia de antrenor al echipei naţionale de handbal feminin.
Decizia a fost luată de Comisia Tehnică a Federaţiei, într-o şedinţă la care a participat şi Ryde. Suedezul a venit la şedinţă cu o întârziere de trei ore, fapt ce i-a iritat pe oficialii FRH.
Au fost 7 voturi pentru demitere, 2 împotrivă şi 2 abţineri.
Prezent în sală, Tomas Ryde a fost un car de nervi când a aflat că a fost demis. De altfel, el a fost nervos pe toată durata şedinţei şi a cerut ca Adi Vasile să fie dat afară din sală, pe motiv că în paralel este şi antrenor secund la naţionala Muntenegrului.
După ce a aflat că va fi demis, Ryde s-a ridicat nervos şi a părăsit sala vizibil iritat, în timp ce a strigat la angajaţii Federaţiei: „Vedeţi să nu vă bată Muntenegru!”
Decizia demiterii lui Tomas Ryde vine după parcursul modest al echipei naţionale de la Campionatul Mondial din Japonia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.