Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit cu sfinţenie de ucrainenii din Maramureş

0
38

Foto: Vişeul de ieri şi de azi

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este păstrată cu mare sfințenie, în post și rugăciune de ucrainenii din judeţul Maramureş. Pentru aceştia, prima zi de Crăciun a fost ieri, 7 ianuarie. Etnicii ucraineni nu concep altfel Crăciunul decât în familie. De Crăciun se întorc acasă majoritatea celor care lucrează în străinătate, iar sărbătoarea necesită multă trudă din partea gospodinelor. În toate satele răsună colindele prin care este anunțată Nașterea Domnului. Cea mai importantă comunitate de ucraineni din Maramureș se află pe Valea Ruscovei. Comunități importante de etnici ucraineni se regăsesc însă și în Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și chiar în municipiul Baia Mare. În Maramureş locuiesc aproximativ 40.000 de ucraineni.
În unele familii de ucraineni se păstrează încă tradiţia preparării a 12 feluri de mâncare de post în Ajun de Crăciun. Abia după întoarcerea de la biserică, ucrainenii consumă mâncare de “frupt”. De asemenea, se păstrează încă obiceiul legării mesei pe care se serveşte mâncarea în noaptea de Crăciun cu un lanţ, gestul simbolizând protecţia casei, dar şi a animalelor din gospodărie. O altă tradiţie practicată este cea a aşezării fânului sub faţa de masă. Sub fața de masă se pune fân, pentru a simboliza ieslea în care s-a născut Iisus. Sub masă se pune tămâie, unul dintre darurile primite de Mântuitor de la magi, iar la colţurile mesei se aşază colaci.
După Crăciunul pe rit vechi, sărbătorit în aceste zile, pentru ucraineni urmează Revelionul pe stil vechi în 13 ianuarie. Creştinii ortodocşi pe rit vechi respectă calendarul iulian care a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor. În 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe au hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte un nou calendar, însă data Paştilor se calcula încă potrivit calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.