Angajări pe bandă rulantă în 2019

0
30

Prin Programul naţional de ocupare a forţei de muncă pentru anul 2019 aprobat de către ministrul muncii şi justiţiei sociale, conform H.G. nr. 12/2017, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit ca la nivel național să fie angajate pe piața muncii 275.500 de persoane. Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare, în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2019 au fost ocupate pe piața forței de muncă 260.832 de persoane (aproximativ 49 % din cele 533.657 de persoane care au beneficiat de servicii specializate de ocupare, sau au fost cuprinse în măsuri de stimulare).

Bursele locurilor de muncă, propice pentru angajări

Prin intermediul burselor locurilor de muncă organizate în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, au fost ocupate 8.350 persoane, după cum urmează: 6.126 persoane la Bursa generală a locurilor de muncă, 1.976 persoane la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, 231 persoane la bursele locurilor de muncă organizate pentru diferite meserii sau ramuri de activitate diverse, 17 persoane la bursele locurilor de muncă organizate pentru diferite grupuri ţintă. Ca urmare a finalizării și absolvirii de programe de formare profesională s-au încadrat 8.553 de persoane. Alţi 13.670 şomeri au beneficiat de completarea veniturilor salariale, încadrându-se înainte de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj.

Subvenţii acordate angajatorilor şi angajaţilor

În 2019 au beneficiat de prime de activare 8.542 şomeri neindemnizaţi care s-au încadrat pentru o perioadă de cel puţin 3 luni. Prin acordarea de subvenţii angajatorilor au fost încadrate 39.876 de persoane. Stimularea mobilităţii geografice a forţei de muncă a contribuit la ocuparea a 2.184 de persoane, din care: – 1.214 persoane beneficiază de prime de încadrare pentru acceptarea unui loc de muncă la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea de domiciliu sau reşedinţă; – 226 persoane beneficiază de prime de instalare pentru încadrarea într-o altă localitate la o distanţă mai mare de 50 km cu schimbarea domiciliului; – 744 persoane încadrate beneficiază de prime de relocare. Numărul femeilor încadrate este de 115.774, iar al bărbaţilor de 145.058, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 44,39 %, respectiv de 55,61 %.Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (18.824), urmat de Timiș (17.508), Suceava (14.192) și Neamţ (12.306).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.