Condiţii bune la şcoală, elevi puţini în Asuaju de Sus

0
84

Comuna Asuaju de Sus are o şcoală modernă, care le asigură elevilor toate condiţiile. Problema este însă tocmai lipsa … elevilor. Copii sunt, însă nu câţi ar trebui. În aceste condiţii, administraţia locală nu are decât să spere că într-o bună zi, efectivul de elevi va creşte, ca pe vremuri.
Din cauza numărului redus de elevi, şcoala din Asuaju de Jos, sat aparţinător comunei, s-a închis de mulţi ani, astfel că toţi copiii sunt transportaţi la singura şcoală care mai funcţionează, cea de centru: „Elevi avem în comună, dar nu câţi am dori. Toţi sunt la şcoala de centru, că în Asuaj de Jos s-a închis demult şcoala, aşa că îi aducem aici cu microbuzele. Din păcate, este şi învăţământ simultan, clasele I cu III, II cu IV şi V cu VII. Am avut două grupe de grădiniţă, dar din cauza copiilor insuficienţi, s-a redus şi aici. Pe vremuri erau elevi în comună care făceau cursuri şi pe dimineaţă şi pe după-masa. Chiar şi aşa noi am reabilitat toate clădirile, le-am fă­cut grupuri sanitare noi. Şcoala a fost reabilitată prin fonduri de la Banca Mondială încă de la începutul anilor 2000. Nu sunt poate în Baia Mare şcoli ca la noi. Păcat că nu avem copii. Noi ne străduim să le oferim elevilor toate condiţiile pentru a-şi ţine oamenii copiii aici la şcoală. Sunt mulţi tineri plecaţi dincolo, la muncă. Totuşi, avem noroc cu cei care au rămas că lucrează aici în zonă, deoarece sunt locuri de muncă la fabrica din Fărcaşa, aşa că stau în sat şi astfel îşi aduc copiii la şcoala din centru”, a explicat Vasile Boitor, primarul din Asuaju de Sus. Şcoala de centru numără puţin peste 100 de elevi, cu tot cu preşcolari, iar numărul lor este în scădere, pe an ce trece: „Ne confruntăm şi noi, ca multe alte şcoli din judeţ, cu reducerea numărului de elevi. Avem în total 117 elevi, dintre care 23 sunt preşcolari. Clasele 0 – 8 îşi desfăşoară activitatea aici, în timp ce grădiniţa este în clădirea nouă, construită lângă şcoală. Condiţiile sunt dintre cele mai bune. Sperăm ca o bună parte dintre cei plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă în comună în anii următori şi astfel să sporească şi numărul elevilor”, a precizat prof. Monica Dulf, directorul Şcolii Gimnaziale Asuaju de Sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.